Adela Popescu a lansat o nouă piesă, „Curaj“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dacă ai curaj, apar minunile!“, crede Adela Popescu, iar acesta este şi mesajul videoclipului pentru piesa „Curaj“, interpretată împreună cu Sorana. Videoclipul, în regia lui Bogdan Păun şi Alex Mureşan, a fost inspirat de sportivii paralimpici, care, în ciuda dizabilităţilor, nu numai că duc o viaţă normală, dar au curajul de a visa că-şi pot depăşi limitele şi astfel ajung la performanţă.

„Piesa «Curaj» este una de dragoste - ai curaj să iubeşti, ai curaj să te laşi iubit - iubirea este cel mai frumos sentiment din lume. Însă mesajul pe care dorim noi să îl transmitem este «Ai curaj să-ţi urmezi visul, ai curaj să visezi, ai curaj să-ţi construieşti viaţa aşa cum doreşti! Ai curaj! Ai încredere în tine»“, spune Sorana.

Iar Adela Popescu a fost prima care a decis să spună „am curaj“ şi a ales să trăiască o viaţă lipsită de frici. După ce şi-a înfrânt frica de a sta sub apă şi cea de a avea un tatuaj permanent, Adela a trecut la nivelul următor şi a decis să depăşească şi frica de întuneric. „Avem semeni care nu au văzut niciodată soarele sau părul mamei sau ghioceii şi totuşi, trăiesc şi, culmea, sunt chiar fericiţi. Când viaţa vă pare nedreaptă, gândiţi-vă o clipă la cei care reuşesc să vadă soarele în întunericul veşnic. Ce suflete pline de lumină, nu?“, scrie Adela Popescu pe blogul ei.

Versurile piesei scrise de Marius Moga, Robert Ionuţ Toma şi Sorana Păcurar, care au semnat şi muzica, împreună cu Mădălin Roşioru, transmit acelaşi mesaj motivaţional şi optimist. Filmările au avut loc în trei locuri: pe Calea Victoriei, într-un complex rezidenţial şi pe heliportul Crystal Tower din Capitală. „Filmarea pe acoperişul clădirii reprezintă o metaforă: ai curaj, te înalţi. Am început să filmăm la 6 dimineaţa şi am terminat la apus. Au fost alături de mine Radu, fraţii mei şi familiile lor, dar şi prieteni buni“, a spus artista. 

„Adela este unul dintre artiştii cu care echipa noastră, DeMoga, a lucrat cel mai bine. A fost multă energie pozitivă la sesiunea de lucru, ceea ce transmite şi piesa noastră. Eu am făcut atunci o improvizaţie pe piesă, iar Adelei i-a plăcut şi aşa a ieşit featuringul nostru“, a explicat Sorana.

   

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite