VIDEO Dragonul Smaug stă pe un munte de aur, „Hobbitul“ pe unul de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu un predecesor care a „spulberat“ bariera de un miliard de dolari mai ceva decât sfidează gravitaţia Sandra Bullock şi George Clooney, „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“ se anunţă un mare succes de box office, cu încasări estimate de 80 de milioane de dolari doar pentru acest weekend şi doar în Statele Unite.

Cea de-a doua parte a trilogiei lui Peter Jackson are deja cronici mult mai bune decât primul film din serie şi se bucură, din inerţia „Stăpânului inelelor“, de susţinerea fanilor hobbiţilor, ai gnomilor şi ai elfilor. Pe IMDB, filmul a primit nota 9, iar pe portalul Rotten Tomatoes are un rating de 75%.

Publicaţia de specialitate „The Hollywood Reporter“ estimează că în acest weekend, în care filmul va rula în peste 3.900 de cinematografe din SUA, încasările vor fi de aproximativ 80 de milioane de dolari. Însă „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“ are astăzi premiera în alte 49 de ţări, dintre care opt sunt pieţe importante de film (Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Mexic, Brazilia şi Coreea de Sud).

Primul film al francizei, „Hobbitul: O călătorie neaşteptată“, a avut premiera pe 14 decembrie 2012 şi, în pofida criticilor, în primul weekend a avut încasări de 84,6 milioane de dolari în box office-ul nord-american. Această peliculă a câştigat până acum, la nivel mondial, peste un miliard de dolari, iar specialiştii din industria filmului spun că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu partea a doua a seriei.

Cu o miză financiară atât de mare, nu se putea să nu apară şi un scandal. Producătorul american Harvey Weinstein a intentat un proces împotriva companiei Time Warner şi a studiourilor Warner Brothers, cerând 75 de milioane de dolari din profitul obţinut din următoarele două părţi ale trilogiei „The Hobbit“.

Trailerul filmului „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“

În prima parte, după ce a fost „angajat“ de vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) pentru a-i ajuta pe gnomii care vor să-şi recucerească regatul pierdut Erebor, Bilbo Baggins (Martin Freeman) ajunge împreună cu aceştia aproape de porţile ţinutului stăpânit acum de fiorosul dragon Smaug.

Iar asta după ce au trecut prin locuri familiare – Tărâmul de Mijloc, satul Hobbiton, Ţinutul Elfilor, Muntele Singuratic sau Pădurea Mirkwood – şi s-au întâlnit cu personaje familiare: vrăjitoarea elfă Galadriel, vrăjitorul Saruman, elful Elrond, Gollum şi mulţi orci. Căci foarte multe dintre personajele din „Hobbitul“ sunt cunoscute publicului din trilogia „Stăpânul Inelelor“, regizată de acelaşi Peter Jackson, după romanul scris de acelaşi J.R.R. Tolkien.

În partea a doua a seriei apare temutul dragon Smaug, cel care atras de aurul gnomilor le-a furat acestora regatul şi bogăţiile. Uşor narcisist şi îndrăgostit de propria voce – şi ce voce (Benedict Cumberbatch) – Smaug este personajul cel mai aşteptat, deşi spectatorii au putut să-şi facă o idee despre el la finalul primei pelicule.

În partea a doua trilogiei joacă şi Orlando Bloom, în rolul elfului Legolas, iar Evangeline Lilly îşi face debutul în franciză în rolul elfei Tauriel (un personaj care nu apare în roman, ci a fost inventat de regizor).

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite