Scenaristul filmului „Lincoln“ se scuză pentru „15 secunde“ de eroare istorică
0Scenaristul lui „Lincoln“, marele favorit la ediţia din acest an a premiilor Oscar, şi-a cerut scuze pentru „15 secunde“ de eroare istorică în filmul sãu, în urma reproşurilor unui congresman american din Connecticut, care a deplâns faptul că se poate vedea cum doi aleşi din statul său votează împotriva abolirii sclaviei în 1865.
Joe Courtney, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Connecticut, „are dreptate când spune că cei patru membri ai delegaţiei din Connecticut au votat pentru amendamentul“ care a abolit sclavia în SUA, a recunoscut scenaristul Tony Kushner într-un comunicat făcut public vineri.
„Am schimbat votul a doi membri ai delegaţiei şi am dat noi nume persoanelor care şi-au pus buletinele în urnă, pentru a nu atribui acest vot unor persoane reale“, a explicat el.
Scenaristul a adăugat totuşi ironic că este „dezamăgit dacă cineva din Connecticut s-a simţit insultat de aceste 15 secunde din film“, reproşându-i congresmanului că a fãcut referire la Oscar, „un mod de a te cunoscut“.
Tony Kushner subliniază că eroarea nu a alterat cu nimic sensul filmului, o „dramã istorică“ ce trebuie diferenţiată, în opinia sa, de istoria reală.
„S-a întâmplat acest lucru astfel? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci este istorie.“, a mai afirmat el.
Într-un comunicat făcut public vineri, Joe Courtney a salutat faptul că scenaristul îşi recunoaşte eroarea, „pentru ca oamenii să nu părăsească sala de cinema crezând că reprezentanţii statului Connecticut (de la acea vreme) s-au aflat de partea întunecată a istoriei“.
Congresmanul a cerut însă din nou ca eroarea să fie corectată înainte de lansarea filmului pe DVD.
Filmul american realizat de Steven Spielberg realizează un portret al fostului preşedinte al SUA la momentul dezbaterilor privind abolirea sclaviei. „Lincoln“ a obţinut 12 nominalizări la premiile Oscar, care vor fi decernate la 24 februarie.