Filmul „Cartea Junglei“ se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cartea
Junglei“ readuce pe marile ecrane aventurile din romanul omonim scris de
Rudyard Kipling, într-o versiune cinematografică în care abundă efectele
speciale FOTO Outnow.ch
„Cartea Junglei“ readuce pe marile ecrane aventurile din romanul omonim scris de Rudyard Kipling, într-o versiune cinematografică în care abundă efectele speciale FOTO Outnow.ch

Filmul „Cartea Junglei/ The Jungle Book“ se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.020.751 de lei, după ce a fost vizionat de 48.572 de spectatori, anunţă News.ro.

Pelicula, regizată de Jon Favreau, readuce pe marile ecrane aventurile din romanul omonim scris de Rudyard Kipling, într-o versiune cinematografică în care abundă efectele speciale. 

Produs de studiourile Disney, filmul live-action beneficiază de vocile actorilor Lupita Nyong’o, Scarlett Johansson, Idris Elba, Bill Murray şi Jamie Dornan.

Filmul „Războinicul Vânător şi Crăiasa Zăpezii/ The Huntsman: Winter's War“, de Cedric Nicolas-Troyan, o continuare a peliculei „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman“ din 2012, a debutat pe locul al doilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 667.523 de lei şi 30.547 de spectatori.

În acest film, Chris Hemsworth şi Charlize Theron îşi reiau rolurile în Războinicul Vânător ŞI Crăiasa Zăpezii, o aventură epică spectaculoasă, în care spectatorii îi vor vedea şi pe Emily Blunt, Jessica Chastain, Nick Frost, potrivit cinemagia.ro.

Comedia „Şefa/ The Boss“, regizată de Ben Falcone, se află pe locul al treilea în clasament, cu încasări de 171.699 de lei şi 8.987 de spectatori.

Filmul spune povestea unei miliardare, ironică şi glumeaţă, care este nevoită să se obişnuiască cu o viaţă modestă, după ce a petrecut o scurtă perioadă în închisoare. Rolul principal este interpretat de Melissa McCarthy, care trebuie să colaboreze cu asistenta ei, interpretată de Kristen Bell. Pelicula are în distribuţie alte două nume mari din industria de divertisment - Kathy Bates şi Peter Dinklage.

Pelicula „Misterul înălţării/ Risen“, de Kevin Reynolds, cu Joseph Fiennes, Tom Felton şi Peter Firth în distribuţie, ocupă locul al patrulea, după primul weekend de la lansare, cu încasări de 155.097 de lei şi 8.257 de spectatori.

Acţiunea filmului se petrece în anul 33, când o legiune romană este trimisă să găsească trupul unui evreu despre care se spune că a înviat.

Filmul de acţiune „Criminal“, de Ariel Vromen, cu Kevin Costner, Ryan Reynolds, Tommy Lee Jones şi Gary Oldman în distribuţie, se află pe locul al cincilea, având încasări de 147.839 de lei şi 7.281 de spectatori.

În faţa unei ameninţări teroriste fără precedent şi după pierderea singurului agent care putea salva misiunea, CIA ia măsuri extreme apelând la cunoştinţele unui genetician. Astfel, conştiinţa şi memoria agentului Bill Pope (Ryan Reynolds) sunt implantate în creierul unui condamnat la moarte extrem de periculos cu scopul de a duce la bun sfârşit misiunea.

„Mr. Right/ Mr. Right. Un iubit... mortal“, de Paco Cabezas, a debutat pe locul al şaselea în top, cu încasări de 145.663 de lei şi 7.649 de spectatori.

Filmul, cu Anna Kendrick, Sam Rockwell şi Tim Roth în distribuţie, spune povestea Marthei, care a devenit de nestăpânit după cel mai recent eşec amoros. Vorbeşte prea mult, petrece non-stop, găteşte orice şi oricând, şi e hotărâtă să facă cea mai mare prostie din viaţa ei când îl întâlneşte pe Francis.

Filmul „Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii/ Batman V Superman: Dawn of Justice“, regizat de Zack Snyder şi produs de studiourile Warner, a coborât pe locul al şaptelea, cu încasări de 138.507 de lei, de vineri până duminică, şi 6.428 de spectatori.

Animaţia 3D „Un lup printre oi/ Volki i ovtsy. Beeezumnoe prevrashchenie“ a debutat în box office-ul românesc de weekend cu încasări 119.348 de lei şi 7.329 de spectatori.

Acţiunea se petrece într-un tărâm magic îndepărtat, pe o pajişte liniştită, unde o turmă de oi duce un trai fără griji. Însă, problemele încep să apară în momentul în care o haită de lupi se instalează în apropiere.

Animaţia „Zootropolis/ Zootropia“ se află pe locul al nouălea, cu încasări de 113.177 de lei şi 5.738 de spectatori.

Cel de-al 55-lea lungmetraj produs de Walt Disney Animation Studios este distribuit de Forum Film România, în format 3D, atât în varianta subtitrată, cât şi în cea dublată. Zootropolis este un oraş aparte, cu cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown. Localitatea este o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc laolaltă - un loc în care, indiferent ce eşti, poţi deveni orice.

Filmul „Cod roşu la Londra/ London Has Fallen“, de Babak Najafi, se află pe locul al zecelea în top, cu încasări 51.680 de lei şi 2.545 de spectatori.

Acţiunea filmului, distribuit de Ro Image 2000 Prorom Distribution, se desfăşoară la Londra, când, în timpul funeraliilor prim-ministrului, personajul Mike Banning descoperă că există un plan de asasinare a liderilor mai multor state, potrivit imdb.com. Din distribuţie fac parte Gerard Butler, Aaron Eckhart şi Morgan Freeman. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite