Cine sunt cascadorii care se ascund în spatele supereroilor din filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cascadorii stau în spatele scenelor de acţiune ai îndrăgiţilor supereroi
Cascadorii stau în spatele scenelor de acţiune ai îndrăgiţilor supereroi

Îşi pun propria viaţa în pericol să ofere credibilitate celor mai neînfricaţi eroi ai cinematografiei, însă puţini ştiu cine se află în spatele cascadoriilor care ne lasă cu gura căscată în faţa marilor ecrane. Site-ul Movieplot a realizat o listă cu 12 dubluri ale personajelor legendare, devenite celebre în întreaga lume.

Chiar dacă în lumina reflectoarelor vor fi întotdeauna străluciţii actori de la Hollywood care dau glas eroilor cu puteri supranaturale, Batman, Superman, Iron Man sau Thor n-ar putea să-şi păstreze imaginea de invincibili fără oamenii antrenaţi special să facă faţă celor mai dificile scene de acţiune care ţin cu sufletul la gură milioane de telespectatorii. 

Pentru eforturile depuse şi riscurile la care se supun pentru ca puternicele personaje să fie cât mai credibile, cascadorii merită să aibă momentul lor de celebritate şi să fie cunoscuţi lumii întregi. Mai jos puteţi urmări lista celor 12 cascadori, care au dublat actori celebri de la Hollywood.

    

1. Ben Affleck în „Batman vs. Superman: Zorii justiţiei“

image

Cascadorul: Richard Cetrone

Cunoscut şi pentru: „300“, „Greu de ucis 4“, „Omul de oţel“, „G.I. Joe: Ascensiunea cobrei“, „Amurg“ şi „Agenţii S.H.I.E.L.D.“

2. Tom Hardy (Max) în „Mad Max: Drumul furiei“

image

Cascadorul: Jacob Tomuri

Cunoscut şi pentru: Trilogia „Stăpânul inelelor“, „The Lovely Bones“, „Spartacus“, „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“ şi „The Revenant“.

3. Rose Huntington-Whitley (Splendid) în „Mad Max: Drumul furiei“

image

Cascadoarea: Olivia Jackson

Cunoscută şi pentru: „Cursă mortală: Infernul“, „Mortdecai“, Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron“ şi „Star wars VII: Trezirea Forţei“.

Olivia Jackson a suferit un teribil accident pe platourile de filmare de la „Resident Evil 6“, care acum este în post-producţie, în urma căruia i-a fost amputat braţul. 

4. Ryan Reynolds  în „Deadpool“

image

Cascadorul: Alex Kyshkovych

Cunoscut şi pentru: „Arcaşul“, „X-Men: Viitorul este trecut“, „Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine, „The Revenant“, „X-Men: Apocalipsa“  (în post-producţie).

5. Gal Godot (Femeia fantastică) în „Batman vs. Superman: Zorii justiţiei“

image

Cascadoarea: Alicia Vela-Bailey

Cunoscută şi pentru:  „Alice în ţara minunilor“, „Transformers: Dark of the Moon“, „Omul de oţel 3“, „True Blood“, „Interstellar: Călătorind prin univers“, „Agent Carter“, „Agenţii S.H.I.E.L.D“.

6. Chris Hemsworth în „Thor: Întunericul“

image

Cascadorul: Bobby Holland Hanton

Cunoscut şi pentru: „Începutul“, „Harry Potter şi Talismanele morţii“, Căpitanul America: Primul răzbunător“, „Cavalerul negru: Legenda renaşte“, „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron“, „ Urzeala tronurilor“, „Star WarsVII : Trezirea Forţei“.

   

7. Liam Hemsworth (Gale) în „Jocurile foamei“

image

Cascadorul: Erik Schultz

Cunoscut şi pentru: „Django dezlănţuit“, „Jurnalurile vampirilor“, „Cei patru fantastici“, „ Agenţii S.H.I.E.L.D.“.

8. Scarlett Johansson (Văduva Neagră) în „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron“

image

Cascadoarea: Heidi Moneymaker

Cunoscută şi pentru: „Furios şi iute“, „Omul de oţel 2“, Jocurile foamei: Sfidarea“, „Căpitanul America: Războinicul iernii“.

9. Robert Downey Jr. în „Omul de oţel“

image

Cascadorul: Daniel Stevens

Cunoscut şi pentru: „Superman revine“,  „Wolverine“, „X-men: Viitorul este trecut“, „X-men: Wolverine“, „Căpitanul America: Război civil“.

10. Cara Delevingne (Enchantress) în „Suicide Squad“

image

Cascadoarea: Monique Ganderton

Cunoscută şi pentru: „TRON: Moştenirea“, „Omul de oţel 3, „Wolverine“, „Gardienii galaxiei“, „Jocurile foamei“.

11. Henry Cavill în „Batman vs. Superman: Zorii Justiţiei“

Cascadorul: Albert Valladares

Cunoscut şi pentru: „Jurnalurile vampirilor“, „Zombie Apocalypse“, „G.I. Joe: Represalii“, „Noaptea judecăţii“, „Planeta maimuţelor: Revoluţie“ şi „Văduva Blanco“.

12. Jennifer Lawrence (Mystique) în „X-Men: Apocalypse“

image

Cascadoarea: Renae Moneymaker

Cunoscută şi pentru: „Jocurile foamei“,  „Wolverine“, „X-men: Viitorul este trecut“, „Furios şi iute 7“, „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron“, „Omul-Furnică“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite