Cine este actriţa care va juca rolul lui Barbie în primul film consacrat celebrei păpuşi. Primele declaraţii FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Mattel şi studioul Warner Bros au anunţat cine este actriţa care o va juca pe Barbie în primul film cu actori reali, dedicat păpuşii renumite, care împlineşte anul acesta 60 de ani de când a fost creată.

Barbie, care sărbătoreşte 60 de ani anul acesta de la data creării, a fost deja subiectul mai multor filme animate care, însă, nu au fost difuzate niciodată în cinema. 

Actriţa australiană Margot Robbie (28 de ani) este cea care va interpreta personajul Barbie în prima producţie cu actori reali, ce o are în centru pe celebra păpuşă, relatează News.ro

„Sunt foarte onorată să mă dedic acestui rol şi să produc un film care, cred, va avea un impact extrem de pozitiv asupra copiilor şi publicului din lumea întreagă“, a declarat actriţa.

margot robbie foto guliver getty images

Margot Robbie FOTO Guliver/Getty Images

„De-a lungul celor 60 de ani, Barbie a inspirat copiii să se imagineze în roluri ambiţioase de prinţese sau preşedinţi“, a mai comentat Margot Robbie, care o va interpreta pe Barbie Millicent Roberts, pe numele ei complet, originară din oraşul fictiv Willows, în statul Wisconsin. 

Imagine indisponibilă

Chiar dacă Mattel şi-a diversificat de mai mult timp modelele de păpuşi Barbie prin diferite schimbări de culoare a ochilor, păr şi piele şi după ce a propus recent forme diferite, compania a ales, totuşi, o tânără blondă, slabă şi cu ochii albaştri pentru debutul pe ecran. 

Lungmetrajul va fi produs de noua entitate a gigantului american de jucării, numită Mattel Films, şi coprodus de LuckyChap Entertainment, societatea de producţie a actriţei Margot Robbie.

Margot Robbie are deja o carieră lungă în spate, cu aproape douăzeci de filme la activ, precum „Mary Queen of Scots“ (2018), „Suicide Squad“ (2016) sau „I, Tonya“ (2017), care i-a adus o nominalizare la categoria „cea mai bună actriţă“ a premiilor Oscar. 

Anul 2018 a fost bun pentru Barbie, vânzările crescând cu 15% în primele nouă luni ale anului, totalizând 698 de milioane de dolari. În total, peste un miliard de păpuşi Barbie au fost vândute din 1959.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite