VIDEO „Gulagul“ lui Gheorghe Zamfir
0
Cel care a dus în anii ’70-’80 faima României în lume cu naiul său se simte ponegrit şi taxat politic. Canadienii i-au spus „Zamfir antistres“. Publicaţiile „Billboard“ şi „People Magazine“ l-au numit „superstar“. Gheorghe Zamfir (68 de ani) duce muzica naiului pe alte meleaguri.
„Adevărul“: Este un paradox: aţi fost admirat pe scenele lumii, aici vă simţiţi străin...
Gheorghe Zamfir: Nu mă simt străin, pentru că am pământul, pădurea, cerul, acest anturaj divin care mă inspiră. Mă simt persona non grata. Mă simt hulit şi ponegrit şi, mai ales, taxat politic. Am bătut la uşile tuturor miniştrilor Culturii. Andrei Pleşu a refuzat să mă primească. Ion Caramitru a fost de acord să facem o orchestră naţională de folclor, dar a fost stopat de superiori.
La prima întâlnire, Răzvan Teodorescu mi-a spus că va forma, „o orchestră de şoc, care să pulverizeze tot“, cum făcuse muzica mea în anii ‘70. La a doua întrevedere, întors de la Bruxelles cu Iliescu şi Năstase, mi-a zis că sunt probleme. N-a făcut nimic pentru că el este un sclav al lui Iliescu. Adrian Iorgulescu m-a ţinut o oră şi jumătate în picioare, apoi a trimis secretara să anunţe că nu mă poate primi.
Când am candidat la prezidenţiale în 2004, n-a fost un moft: am vrut să ştiu care sunt realii mei duşmani şi ei au început să apară: Adrian Păunescu, cel care m-a insultat prin telefon în faţa telespectatorilor; Ion Iliescu, cel care m-a terminat ca artist, interzicându-mi toate activităţile majore. A făcut-o diplomatic, punându-se împotriva plecării mele la Olimpiada de la Atena, şi prin campania de dezinformare în care este cel mai mare specialist.
Nu credeţi că şi implicarea în politică v-a afectat?
Eu nu am fost membrul niciunui partid. Oamenii sunt convinşi că am fost membru PRM. Eu i-am spus lui Vadim: „Mă angajez împreună cu tine din spirit patriotic şi din calitatea mea de credincios ortodox“. Aceste două motive m-au făcut să fiu alături de el.
Problemele dumneavoastră au început cu datoriile către fiscul francez!
Fiscul francez este dator la mine şi ar trebui să-şi ceară scuze! Eu mi-am plătit datoriile către stat în Canada, unde eram rezident principal. Când am revenit în Franţa, mi-au zis: „Trebuie să plăteşti aici“. Şi în ‘89 m-am trezit cu penalizări exorbitante.
Muzica mea se cântă de peste 150.000 de ori pe zi. Din drepturile conexe ar trebui să iau 30.000 dolari pe zi. Ori eu nu iau nimic. Pierd anual, din drepturi de autor, între 1 şi 3 milioane de dolari. Drepturile ce mi se cuvin se varsă la SASEM (Uniunea Compozitorilor din Franţa, n.r.) şi sunt confiscate de către fisc. Mi-au luat până şi pensia, ceea ce e ilegal.
De ce aţi părăsit România, în culmea succesului, în 1982?
Eram cel mai cunoscut român de pe planetă, iar Ceauşescu voia Premiul Nobel pentru pace. De gelozie, m-a băgat pe lista transcendentalilor. Dacă nu plecam, eram lichidat. A şi încercat să o facă cu o maşină de ambasadă, la Paris. Finul meu, pictorul Andrei Sorel, e martor, el m-a tras din faţa maşinii. După incident, coboram cu un cuţit de bucătărie, în caz de atac, să mă apăr. Am fost urmărit în lacrimi, în gânduri, în coşmaruri.
Iniţial, ministrul Turismului v-a propus să realizaţi imnul turistic al României. De ce nu aţi mai fost chemat?
Nu depinde de doamna Udrea! Depinde de preşedinte, care depinde de superiorii lui din cercuri oculte! Am lăsat un memoriu preşedintelui Băsescu şi nu am primit răspuns. Nu au nevoie de Zamfir! Au nevoie de pipiţe de 16 ani pe patine cu rotile care să se învârtă pe muzica semnată de aşa-zisul compozitor „MeMe“ (Marius Moga, n.r.). Le-am zis: hai să colaborez cu el, eu intervin pe partea de folclor! Nu mi s-a răspuns!
Mi s-a reproşat că am cerut 10.000 de euro pentru acel imn. Fals! Am cerut banii pentru concertul de după lansarea imnului. Jumătate din bani erau pentru oamenii din orchestră. Ce-am păţit în ţara mea e de nedescris! Constrâns, urmărit, umilit, am trăit în gulag! Anul trecut mi-am cerut dosarele de la CNSAS.
Ce aţi descoperit?
În ’68 a început urmărirea mea. Eram numit „Zoro“. În 1978 mi-au schimbat numele în „Zazu“. Toate convorbirile mele erau înregistrate. Era să fiu asasinat de două ori. Ceauşescu l-a trimis pe Nicuşor în ’84 şi ’86 să mă aducă înapoi în ţară. Că să vin, că nu mi se întâmplă nimic, c-o să mă pună nu ştiu ce…
Nicu Ceauşescu personal v-a cerut să reveniţi în ţară?
Da, bineînţeles. Am mers cu tata, care întâmplător era cu mine, la Ambasada României la Paris. După ce am vorbit cu Nicu, tata mi-a zis: „Eu care-l cunosc pe Nicu Ceauşescu, că am fost primul amant al mă-sii, o să te termine“!
Cum adică, „primul amant al mă-sii“?
Tata era frumos ca un star de cinema. Tatăl meu a fost prietenul Elenei Ceauşescu, primul iubit al ei, cel care a deflorat-o. Tatăl meu şi Elena se ştiau de la hore. Între Vişina - satul unde s-a născut el - şi Petreşti, unde s-a născut ea, sunt opt kilometri. Elena a venit să-l caute la Bucureşti, că era moartă după tata, care se angajase chelner la un restaurant unde cânta Fănică Luca, cel care m-a iniţiat pe mine în muzică.
Tata a respins-o. Ea, de durere, s-a dus în cercurile comuniştilor, l-a cunoscut pe Nicolae Ceauşescu, s-a înscris în partid şi de acolo a început toată istoria ei.
Prigoana împotriva dumneavoastră a a venit şi dintr-o frustrare personală a Elenei Ceauşescu?
Da. Prigoana a venit şi din nemulţumirea ei.
Carieră
A compus peste 300 de lucrări şi peste 200 de albume. A avut concerte în SUA (la Carnegie Hall, şi Kennedy Center), Australia, Noua Zeelandă, fosta URSS, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, China. Single-urile „Eté d’amour“ şi „Păstorul Singuratic“ sunt printre cele mai apreciate hituri. A semnat muzica filmelor „A fost odată în America“ şi „Kill Bill“. Este primul muzician care a cântat la Misa privată a Papei Ioan Paul al II-lea.
Dezamăgirile unui mare artist
„Academia Malmö din Suedia a făcut un studiu timp de 20 de ani, «cel mai cunoscut şi cel mai iubit artist în muzică» şi în 2007 l-a publicat. Am ieşit pe locul întâi, cu 1,5 miliarde de voturi, Wagner pe locul doi, Beethoven pe trei.
Într-un clasament în România, am fost pe locul o sută douăzeci şi ceva. Dacă mă numeam Thompson, Bergovici, sau Hans Berger, ce făceau americanii, scandinavii, francezii cu el? Dacă unul de-ai lor vindea peste 500 de milioane de discuri în întreaga lume, cum am făcut eu? Mi-a dat mie România altceva decât bube în cap, sânge şi răni pe corp? Mi-a oferit un loc unde să pot crea?
Mi-a oferit un apartament de 68 de metri pătraţi la etajul şase, fără parchet, cu vasele de toaletă sparte, plin de şobolani. Lucrurile mele zac în nişte magazii insalubre oferite de Ţiriac, de şase ani. Două piane sunt la Târgovişte, după ce le-am mutat la şcoli, la prieteni.
La un concert la Tel Aviv a venit o bătrână adusă de fiica ei şi mi-a sărutat mâna. „Nu am mai trăit aşa ceva. Cine te-a adus pe planeta asta? Tot timpul concertului am plâns, era să fac infarct“, mi-a zis. Iar aici mi se închid porţile.
Anul trecut, la Summitul NATO, ziariştii americani au cerut: „Aduceţi-l pe Zamfir!“. Recitalul meu a fost transmis la CNN. Politicienii români nu m-au chemat, au chemat-o pe Loredana şi pe un alt artist, unul „berger“ nu mai ştiu cum. La Festivalul Enescu sunt invitate să cânte cvintete şi cvartete de elevi ai şcolilor de muzică, Zamfir nu!
Niciun ministru nu a venit să-mi propună un post de consilier la Cultură sau, să zicem, la Agricultură! Am unghiile pline de pământ, uitaţi! Am plivit, am dat cu sapa, ca să-mi fac o căsuţă la mine la Găeşti. În Franţa aveam utilaje agricole, aveam tractorul meu cu care mergeam în pădure şi tăiam lemne! Îngrijeam de vaci, de oi, gâşte, găini! Aveam ferma mea de 12 hectare, lângă Fontainbleau... S-a ales praful!
De la Conservator am fost dat afară ca să fie angajată Dalila Cernătescu, o persoană lugubră şi sinistră care şi-a dat doctoratul în teorie şi predă naiul cu un instrument peruvian. Este de neimaginat!
Se încarcă comentariile...
