OK! Denzel Washington, între succes şi credinţă: „Sunt foarte mândru că sunt de culoare“
0Are un profund spirit justiţiar, dar, prins între lumea care l-a făcut celebru şi misticism, crede că, înainte de toate, dreptatea îi aparţine lui Dumnezeu. Fie că joacă în drame sau în filme de acţiune, cel mai adesea în roluri de militar sau de angajat al forţelor de ordine, fanii vor mereu să-l vadă pe marile ecrane.
La fel ca Tom Cruise ori Will Smith, Denzel Washington e unul dintre acei actori de box-office ale căror filme sunt întotdeauna printre cele mai profitabile. Şi, dacă e să ne uităm la conturile sale, Denzel a strâns deja 190 de milioane de dolari. Numai onorariul pentru American Gangster a fost de 40 de milioane! „Los Angeles este un oraş înşelător. Cu cât ai mai mult succes, cu atât ajungi să nu faci nimic, ceea ce cred că este foarte dăunător pentru tine, ca individ. Eu sunt genul de persoană care, dacă nu face ceva constructiv, poate să facă ceva destructiv“, spune actorul care, şi după 30 de ani de carieră, are o agendă încărcată. Totuşi, el şi-a exprimat în repetate rânduri preferinţa pentru rolurile „adevărate“, cu greutate, decât pentru cele din filmele de acţiune. „Îmi place să vorbesc. Îmi place să joc. Alergatul, săritul peste tot felul de obstacole şi împuşcatul în stânga şi în dreapta sunt plictisitoare pentru mine.“
Şi, credeţi sau nu, şi Hollywoodul i se pare plictisitor, orbitor şi fără substanţă şi, deşi locuieşte în L.A., preferă să stea retras, pe malul mării, sau să joace şah, în liniştea grădinii din spatele casei. Recunoaşte că-i mai pică în mână câte o revistă de mondenităţi ori câte un ziar politic, dar dacă e să aibă un tabiet acela este că citeşte zilnic versete din Biblie. De altfel, Denzel e unul dintre cei mai credincioşi actori de la Hollywood şi, dacă nu şi-ar fi dedicat viaţa actoriei, probabil ar fi fost un pastor cucernic. Cu atât mai mult cu cât a crescut în casa unui paroh penticostal, Denzel Sr., care l-a învăţat să-l iubească pe Dumnezeu mai înainte de orice. Iar felul în care tatăl său îşi construia predicile, de la temele de discuţie până la intonaţie, au fost nu doar o sursă de exaltare duhovnicească, ci şi un prim model de oratorie, care avea să-i folosească mult în actorie.
Tentaţiile îl înconjurau, însă, de pe atunci, căci mama sa, care deţinea prin anii ’50-’60 un salon de cosmetică în Mount Vernon, New York, avea să-i arate, în orele nenumărate petrecute printre pomezi, băi de abur, halate şi ustensile cosmetice, o altfel de lume, în care clientele sale erau preocupate de plăceri lumeşti şi mondenităţi ieftine. Şi poate tocmai din cauza ciocnirii acestor două lumi echilibrul familiei lor s-a rupt tocmai când Denzel, sora lui mai mare şi fratele său mai mic încercau să-şi proiecteze drumul în viaţă. După divorţul soţilor Washington, adolescentul Denzel, pe vremea aceea de doar 14 ani, a fost trimis la un internat militar – ceea ce îi garanta, cumva, tinerei mame rămase singură cu trei minori că băiatul ei va primi o educaţie bărbătească şi o disciplină de fier. Departe, însă, de idealurile lui de a deveni inginer ori medic, aşa cum se visa în copilărie. „Decizia aia avea să-mi schimbe viaţa“, avea să admită actorul ani mai târziu. „Nu cred că aş fi supravieţuit dacă mama avea să mă lase în voia mea. Pentru că băieţii cu care umblam la acea vreme, colegii mei cu care obişnuiam să mă întrec la alergat, au acum vreo 40 de ani cumulaţi de închisoare. Erau băieţi buni, dar strada i-a răpus.“
Se încarcă comentariile...
