Loredana a participat alături de fiica ei la Parada Gay din Berlin şi a transmis un mesaj comunităţii LGBT VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Loredana a participat în acest weekend, alături de fiica ei, la Parada Gay desfăşurată pe străzile Berlinului şi a transmis un mesaj de susţinere faţă de comunitatea LGBT.

Într-o vreme în care se dezbate tot mai vehement componenţa unei familii în România, Loredana transmite un mesaj spre înţelegere şi acceptare a diversităţii, dar şi un nou semn de susţinere pentru comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali – n.red.) din ţara noastră.

Aflată la Berlin pentru întâlniri cu producători muzicali în vederea unui nou proiect, Loredana a participat sâmbătă la una dintre cele mai faimoase manifestări de susţinere a reprezentaţilor minorităţii sexuale, Parada Gay. Artista a fost însoţită la eveniment şi de fiica sa, Elena, care a devenit de curând majoră. 

Loredana a publicat pe Facebook imagini din timpul marşului prin Berlin, însoţite de îndemnuri de a celebra diversitatea.

image

„E prima oară când particip la Gay Parade-ul din Berlin! A fost o experienţă incredibilă, în care am celebrat diversitatea şi curajul de a fi tu însuţi fără teamă şi prejudecăţi! A fost un spectacol total, de culoare, muzică, costume şi dragoste fără frontiere“, spune Loredana.

Un astfel de eveniment a avut loc şi în România în luna iunie. Intitulat Marşul Diversităţii, parada anuală a minorităţii LGBT a scos în stradă peste 2.500 de persoane, care au militat pentru drepturi egale, inclusiv dreptul la căsătorii civile, dar şi împotriva intoleranţei şi a discursului discriminatoriu. 

Recent, Curtea Constituţională a României a avizat pozitiv iniţiativa de modificare a Constituţiei, venită din partea Coaliţiei pentru Familie, astfel încât să se stipuleze explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi. După adoptarea acestui aviz, propunerea va fi transmisă celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi votare.

Pe de altă parte, tot de curând, un cuplu format dintr-un român şi un american a cerut CCR recunoaşterea căsătoriei sale, oficiată în Belgia, iar decizia urmează să fie luată în luna septembrie.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite