Lady Gaga, undă verde spre China, după trei ani în care a fost interzisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lady
Gaga a primit undă verde pentru a-şi pune în vânzare noul său
album „ARTPOP“,
după ce în 2011 a fost interzis de către autorităţile comuniste
pentru vulgaritate excesivă FOTO Reuters
Lady Gaga a primit undă verde pentru a-şi pune în vânzare noul său album „ARTPOP“, după ce în 2011 a fost interzis de către autorităţile comuniste pentru vulgaritate excesivă FOTO Reuters

Începutul Festivalului Televiziunii Centrale din China (CCTV), acolo unde mai mulţ artişti cântă în cinstea noului An Lunar Chinezesc, a marcat o premieră. Controversata Lady Gaga şi artistul rock and roll Cui Jian au fost scoşi de sub cenzura aprigă a autorităţilor chineze. Astfel, Gaga îşi poate vinde noul album, iar Cui Jian poate concerta în voie, scrie „The Hollywood Reporter“.

În ultima săptămână, în China, s-a produs o schimbare în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pentru doi artişti care au foarte puţine lucruri în comun. Astfel, Lady Gaga a primit undă verde pentru a-şi pune în vânzare noul său album „ARTPOP“, după ce în 2011 a fost interzis de către autorităţile comuniste pentru vulgaritate excesivă, în timp ce Cui Jian, legenda muzicii rock din China, care nu a intrat în graţiile oficialilor în ultimii ani, după ce a fost un adept al mişcării democratice din China, din 1989, a primit acordul conducerii să susţină un concert, însă acesta a refuzat din motive ce ţin de cenzură.

Cui Jian trebuia să aibă o reprezentaţie la gala de primăvară a Festivalului Televiziunii Centrale din China (CCTV), un maraton de varietăţi care se difuzează în ajunul Anului Nou Lunar Chinezesc, care, în acest an, cade pe 31 ianuarie. Show-ul este unui dintre cele mai urmărite din China.

Cu toate acestea, „Naşul rock-ului“, aşa cum este supranumit Cui Jian şi-a schimbat opţiunile din moment ce nu a mai crezut că Administraţia Generală de Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune din China îl va mai lăsa să cânte vreodată piesa „Nothing to My Name“, imnul mişcării democratice din 1989, din Chiana, rapid zdrobită în Piaţa Tianamen, din Beijing. O figură controversată în China, Cui Jian este recunoscut drept un pionier al rock-ului în limba chineză, dar detestat de autorităţi pentru atitudinea „contra-curent“ pe care o afişa. În 2006, a cântat alături de trupa Rolling Stones piesa „Wild Horses“, la debutul rockerilor englezi de la Shanghai.

image

LAdy Gaga FOTO AFP

După ce a afalt vestea, Lady Gaga a scris imediat pe Twitter: „Sunt atât de emoţionată. Guvernul chinez a aprobat lansarea albumului ARTPOP, în China, cu toate cele 15 piese. Sper ca pe viitor să pot avea şi primul meu concert acolo“, a dat de înţeles artista.

Este greu de imaginat că excentrica Lady Gaga va putea cânta prea curând după interdicţia din 2011. În acelaşi an, Katy Perry, la rândul ei, a fost interzisă, însă, la începutul acestei luni şi-a făcut debutul pe scena din cadrul Stadionului National din Beijing. Atunci când a fost interzis, albumul controversatei artiste a fost lipsit sau cenzurat de piese precum „Hair“, „Marry The Night“, „Americano“, „Judas“ şi „Bloody Mary“, din totalul celor 15 incluse. În acest sens, un record negativ este deţinut de trupa Back Street Boys care, odată cu lansarea piesei „I Like It That Way“, a primit o interdicţie de zece ani.

Printre alţii care vor apărea la Festivalul Televiziunii Centrale din China se numără şi actriţa franceză şi fosta „fată Bond“, Sophie Marceau, foarte populară în China. Aceasta va cânta piesa „La vie En Rose“, în compania cântăreţei Liu Huan, pentru a marca 50 de ani de relaţii diplomatice între Franţa şi China.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. Cântăreaţa, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră datorită unor piese precum „Bad Romance“ şi „Poker Face“, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite