Johnny Depp va fi din nou imaginea parfumului „Sauvage” de la Dior după câştigarea procesului de defăimare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johnny Depp

Johnny Depp, vedeta seriei de filme „Pirates of the Caribbean”, în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o conjunctură favorabilă după câştigarea procesului de defăimare intentat fostei soţii Amber Heard la începutul acestei veri, dovadă fiind un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior, informează TMZ, preluat marţi de DPA.

Potrivit contractului - a cărui valoare este o sumă de şapte cifre, conform relatărilor din presă -, actorul cu trei nominalizări la premiile Oscar, care a început colaborarea cu casa de modă Dior în 2015, va redeveni imaginea parfumului pentru bărbaţi Sauvage, potrivit TMZ, citat de Agerpres. 

Dior Beauty a postat luni pe Instgram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susţinut alături de Jeff Beck la Paris.

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Dior Beauty Official (@diorbeauty)


„Neînfricat, deşi uman, exact ca Sauvage”, spune textul care însoţeşte fotografia.

Imaginile realizate de Williams vor fi utilizate într-o nouă campanie pentru Dior, potrivit informaţiilor obţinute de TMZ.

Deşi reclama realizată de Depp pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzaţiile de abuz formulate împotriva actorului, clipul a revenit în cele din urmă pe micile ecrane înainte chiar ca Depp să câştige procesul.


Relaţia de cuplu tumultoasă dintre Johnny Depp şi Amber Heard a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu câteva luni în contextul unui proces de defăimare desfăşurat pe parcursul mai multor săptămâni şi în cadrul căruia Depp a solicitat despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari, iar vedeta peliculei ''Aquaman'', în vârstă de 36 de ani, 100 de milioane într-un contraproces.

Juriul unui tribunal din statul Virginia a stabilit în iunie că editorialul din Washington Post semnat de Heard în 2018 - în care se identifica drept „o personalitate publică reprezentând abuzul domestic”, deşi nu l-a numit pe Depp - îl îndreptăţeşte pe Depp să primească daune compensatorii în valoare de 10 milioane de dolari şi daune morale în valoare de 5 milioane de dolari. Ulterior, verdictul a fost redus la 10,35 de milioane de dolari.

Contraprocesul intentat de Heard - care s-a centrat pe afirmaţiile avocatului lui Depp, Adam Waldman, potrivit căruia acuzaţiile ei împotriva actorului ar fi fost false - i-a adus despăgubiri în valoare de 2 milioane de dolari. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite