George Clooney, probleme cu viitoarea soacră: mama avocatei Amal Alamuddin se opune căsătoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amal Alamuddin face parte dintr-o sectă musulmană FOTO Reuters/News Splash
Amal Alamuddin face parte dintr-o sectă musulmană FOTO Reuters/News Splash

Dacă nimic nu părea să stea în calea cuplului Clooney-Alamuddin, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată cu numai două luni înainte de marele eveniment. Mama viitoarei mirese se opune căsătoriei dintre cei doi, pe motiv că actorul american nu este de aceeaşi religie.

George Clooney şi avocata de origine libaneză Amal Alamuddin au o relaţie din octombrie, anul trecut. Cei doi s-au logodit în luna mai a acestui an, iar în septembrie, cel mai râvnit burlac de la Hollywood urmează să-şi pună pirostriile. Dar, oricât de celebru şi bogat ai fi, simpatia soacrei este greu de câştigat, iar Clooney simte acest lucru pe propria piele.

Baria Alamuddin nu este de acord ca fiica ei să se mărite cu celebrul actor american. O sursă din anturajul avocatei Amal Alamuddin a declarat pentru dailymail.co.uk că mama acesteia, Baria, nu este deloc încântată de nunta ce va avea loc în mai puţin de două luni: „Poate că Amal a luat potul cel mare cu George Clooney, dar Baria nu este deloc fericită.“

Amal Alamuddin şi mama ei fac parte din secta druziilor (o sectă musulmană adusă în Liban din Egipt – n.r.), iar Baria spera ca viitorul soţ al fiicei sale să fie de aceeaşi religie.

„Baria crede că Amal merită mai mult decât atât. Sunt 5.000 de druzi în Beirut. Niciunul nu este îndeajuns de bun pentru Amal?“, a adăugat aceeaşi sursă.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite