Fosta soţie a solistului Linkin Park, mesaj dur în care se declară „dezgustată“ de ceremonia de înmormântare a artistului: ce acuzaţii face
0
Samantha Bennington, fosta soţie a regretatului solist Linkin Park, Chester Bennington, a criticat în termeni duri modul în care a decurs ceremonia de înmormântare a artistului.
La aproximativ o lună de la înmormântarea regretatului cântăreţ Chester Bennington, fosta lui soţie se declară dezgustată de modul de desfăşurare a ceremoniei funerare şi acuză organizatorii că nu i-au dat şansa de a ţine un discurs în memoria artistului, scrie site-ul Rolling Stone.
De asemenea, Samantha s-a declarat nemulţumită că la înmormântare a fost expusă o singură fotografie cu ea şi fiul pe care îl aveau împreună, Draven. Totodată, Samantha Bennington acuză serviciile private de faptul că viaţa regretatului solist a fost redusă la perioada de celebritate, iar alte aspecte, precum viaţa de familie, a fost ignorată complet.
Samantha Bennington (foto jos) a avut nemulţumiri şi în ceea ce priveşte comportamentul văduvei artistului, Talinda, acuzând-o pe aceasta că nu a invitat-o la festivităţile de după înmormântare.

De asemenea, ea susţine faptul că fiul său nu a fost niciodată tratat în mod egal cu ceilalţi copii pe care Chester îi are cu cea de-a doua soţie.
„Nu am avut ocazia să îi onorăm memoria tatălui lui aşa cum se cuvine, pentru întreaga sa viaţă, iar lipsa de respect şi sinceritate este pur şi simplu dezgustătoare“, a scris Samantha.
Fosta soţie mai povesteşte faptul că fiul său Draven nu a vrut să se întoarcă în casa în care tatăl lui s-a sinucis şi au apărut astfel zvonuri conform cărora ea este cea care îl ţine departe pe tânăr de fraţii săi.
„Sper că vă place faptul că profitaţi de pe urma morţii lui. Karma e reală. Priviţi-vă în oglindă, sper că vă place ceea ce vedeţi. Afacerile sunt afaceri, dar eu nu văd nicio urmă de iubire, aşa cum ar fi trebuit“, a scris Samantha pe Facebook, în încheierea postării.
Samantha Olit şi Chester Bennington au fost căsătoriţi în perioada 1996-2005 şi au avut împreună un fiu, Draven Sebastian, în vârstă de 15 ani. De asemenea, Chester mai are un fiu în vârstă de 21 de ani din relaţia cu Elka Brand şi trei copii cu ultima soţie, un băiat de 11 ani şi gemenele de şase ani.
Chester Bennington s-a sinucis în dimineaţa zilei de 20 iulie, iar reprezentanţii biroului de medicină legală din Los Angeles au confirmat că solistul Linkin Park a murit după ce s-a spânzurat, urmând a fi realizată autopsia.
Ziua în care Chester a decis să renunţe la viaţă este cea în care bunul său prieten Chris Cornell ar fi împlinit 53 de ani. Solistul Audioslave şi Soundgarden s-a sinucis tot într-o zi de joi, pe 18 mai, şi tot prin spânzurare. Ambii sufereau de depresie şi luptau cu dependenţa de droguri şi alcool.