Actorul şi concurentul „MasterChef“ Ioan Isaiu, investitor de mii de euro în comedia „3 Ciudaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Isaiu îşi aşteaptă spectatorii pe 26 noiembrie, la Palatul Copiilor din Capitală
Ioan Isaiu îşi aşteaptă spectatorii pe 26 noiembrie, la Palatul Copiilor din Capitală

Protagonistul telenovelei „Îngeri pierduţi“ de la Acasă TV şi participantul emisiunii culinare difuzate pe Pro TV, Ioan Isaiu, îşi reîntâlneşte publicul la Palatul Copiilor din Bucureşti, pe 26 noiembrie. Artistul interpretează rolul unui colecţionar excentric de artă, în piesa „3 Ciudaţi“, unde performează cu Şerban Georgevici şi Marius Rizea.

Ioan Isaiu îşi testează noi valenţe actoriceşti în comedia "3 Ciudaţi", ce va avea premiera marţi, pe 26 noiembrie, la Teatrul Tineretului (Palatul Copiilor) din Bucureşti.

 „Joc rolul lui Serge, un împătimit de artă care, într-un acces de snobism, cumpără un tablou complet alb cu 100.000 de euro. De aici derivă şi conflictul pe care îl are cu Marc şi Yvan, cei mai buni prieteni“, spune Isaiu.

„Piesa e o comedie deşteaptă, scrisă de Yasmina Reza, un fin cunoscător al relaţiilor umane. Personajul are în minte un fel de manifest al modernismului pe care îl apară în pofida faptului ca gestul lui, achiziţia, este total nejustificat“, dezvăluie actorul care încă repetă pentru ca totul să iasă ca la carte.

3 ciudati ioan isaiu

„Lucrăm acum la broderia scenelor şi acumulăm uşor, uşor emoţiile premierei. Piesa e axată pe prietenie, acea prietenie ce are un fundament solid şi, chiar dacă e puternic zdruncinată de conflicte împinse până la violenţă, are resursele necesare de a renaşte iar şi iar“, anunţă Isaiu.


Telespectatorii îl pot urmări Ioan Isaiu de luni până joi, de la 20.30, în telenovela „Îngeri pierduţi“, de la Acasă TV, şi în fiecare marţi, de la aceeaşi oră, la Pro TV, în cadrul show-ului „MasterChef – proba celebrităţii“.

ingeri pierduti acasa tv
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite