A murit actorul scoţian John Sessions, cunoscut din „Sherlock“, „Skins“ şi „Shameless“
0Actorul scoţian John Sessions, cunoscut din seriale şi comedii britanice, a murit la vârsta de 67 de ani la Londra, a anunţat agentul său pentru Variety.
Născut în ianuarie 1953, John Sessions a studiat la Royal Academy of Dramatic Art din Londra cu Kenneth Branagh, căruia i-a fost partener de joc în filmele "Henry V" (1989) şi "Cinci copii şi Arătarea" (2004).
John Sessions este cunoscut şi pentru că a apărut în 1988 în distribuţia emisiunii de comedie "Whose Line Is It Anyway", care se baza în parte pe improvizaţie. El i-a dat replica umoristului Stephen Fry, scrie news.ro.
Actorul a apărut şi în serialele de succes precum "Doctor Who", "Sherlock", "Skins", "Shameless" sau "Outlander".
În lungmetraje, el a jucat în "Gangs of New York", de Martin Scorsese, "Doamna de fier", "Loving Vincent" sau "Mr Holmes". El a apărut şi în "Mycroft Holmes", fratele lui Sherlock Holmes.