Preşedintele Consiliului de Etică al Universităţii Bucureşti despre plagiat, regulile care se aplică demnitarilor plagiatori şi cazul Olguţa Vasilescu
0Cazul plagiatului edilului Craiovei şi hotărârea lui Victor Ponta de a renunţa la titlul de "Dottore" au adus înapoi în atenţia publicului fenomenul plagiatului în rândul politicienilor. Într-un interviu pentru "Adevărul", preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, vorbeşte despre efectele pe care aceste exemple le au asupra societăţii şi cum demnitarilor li se aplică alte regului decât plagiatorilor normali.
Adevărul: Legat de plagiatul Olguţei Vasilescu - cum l-aţi descoperit? Aveţi un soft care analizează tezele de doctorat?
Marian Popescu: Suspiciunea de plagiat a fost adusă la cunoştinţă publică de către “Evenimentul zilei” în 2013. Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti nu s-a putut pronunţa atunci, din motive obiective. Dar şcoala doctorală de la Facultatea de Sociologie, unde doamna Olguţa Vasilescu a susţinut teza în 2007, a cerut un raport de expertiză realizat de o eminentă specialistă. Raportul a fost pus la dispoziţia Comisiei de Etică, la cererea acesteia. Acum, Comisia de Etică a solicitat Consiliului Naţional de Etică, de pe lângă Ministerul Educaţiei, - singurul abilitat legal să examineze astfel de cazuri referitoare la demnitari - să examineze nu numai o suspiciune de plagiat, dar şi alte abateri de la regulile de redactare ale unei teze de doctorat cu relevanţă pentru identificarea conţinuturilor originale ale lucrării si, implicit, a contribuţiei autoarei precum şi şase tipuri de conţinuturi problematice în teză în ceea ce priveşte raportarea la normele de bună practică în autoratul ştiinţific. Cu alte cuvinte, suspiciunea de plagiat în anumite părţi ale tezei este numai una dintre elementele malpraxisului academic.
Aţi discutat cu Olguţa Vasilescu despre teza sa?
Nu. Asta o poate face Consiliul Naţional de Etică.
Ce se întâmplă mai departe în cazul Olguţei Vasilescu?
Regulamentul Consiliului Naţional de Etică prevede o procedură în aceste cazuri care îi privesc pe demnitari. De altfel, este convingerea mea, şi cred că exprim şi opinia multor colegi, că Ordonanţa Guvernului nr. 28 din 2011 ( care se referă la art.4.3 la faptul că instituţiile nu au dreptul să examineze suspiciunile de abateri de la conduita ştiinţifică şi de cercetare produse de persoanele cu funcţii de demnitate publică, ci numai Consiliul Naţional de Etică o poate face) trebuie modificată pentru a nu mai produce astfel de discriminări: de ce un demnitar care se poate afla într-o situaţie de malpraxis academic nu poate fi subiectul examinării la universitatea care i-a acordat titlul de doctor? De altfel, faptul că universitatea poate propune acordarea titlului, dar nu poate retrage titlul este, după mine, o …ciudăţenie.
Ce înseamnă o teză plagiată şi ce înseamnă o teză cu elemente de plagiat?
Subiectul plagiatului e relativ nou în opinia publică de la noi. Pe plan internaţional e o literatură bogată în această privinţă. Practicile academice, în alte universităţi, sunt bine stabilite. Plagiatul este, însă, un fenomen care poate fi prevenit, diminuat dar este greu de crezut că poate fi eradicat cu totul foarte repede. Palgiat înseamnă, în accepţiunea cea mai largă, să preiei text din lucrarea altcuiva şi să îl dai drept textul tău, fără să citezi, desigur, de unde ai luat. Dar plagiatul este de mai multe feluri, unul fiind autoplagiatul. Malpraxisul academic nu se referă însă numai la plagiat, ci şi la nereguli, abateri de la practica cercetării şi atribuirii surselor de unde ţi-ai luat ideile. Practica academică, valorile eticii şi integrităţii academice descurajează faptul plagiatului: dimensiunea lui are o importanţă secundară, deşi semnificativă.
Este o boală a românilor să plagieze sau a politicienilor? Elevii nu au ajuns să dea Bacalaureatul sub supravegherea camerelor video degeaba, se fura şi se fură în continuare la examene (cazul Bolintineanu).
Cred că facem prea puţin pentru educarea elevilor, studenţilor, dar şi a cadrelor didactice în ceea ce priveşte plagiatul. Cine crede că o sancţiune academică poate eradica fenomenul, se înşeală. E necesar un efort complex, legislativ, administrativ, de schimbare de viziune privind performanţa universitară, de evaluare corectă a meritelor şi de descurajare drastică a imposturii.
Ce înseamnă pentru un student sau pentru un elev să vadă că premierul României, care a plagiat, a scăpat fără consecinţe doi ani? Ce influenţă poate avea un astfel de exemplu asupra comunităţii academice?
Exemplul prost produce daune incalculabile în acest caz. Nu insist. Mediul academic, mai puţin, dar reţelele sociale, media, mai mult, au făcut-o deja. Mulţi au cerut revizuirea tuturor tezelor de doctorat de după 1989. Operaţiunea e gigantescă, imposibilă, dar şi ineficientă în raport cu ideea de a promova o cultură a prevenţiei mai degrabă decât de a sancţiona. Câtă vreme suntem foarte permisivi în evaluarea standardelor academicie, performanţa apare greu, iar dubiul privind meritul şi corectitudinea sporeşte.
Cum ar trebui schimbată Legea Educaţiei pentru ca plagiatul să nu mai fie un fenomen?
Legea, ca şi regulamentele universităţilor româneşti, conţine prevederi care, coroborate cu alte elemente de legislaţie, stabilesc un cadru relativ bun. Problema, încă odată, nu e a legilor, ci a faptului că educaţia noastră ne împiedică să le aplicăm. Educaţia nu înseamnă neapărat introducerea unui manual digital sau a modenizării superficiale, ci înseamnă credinţa în valori morale. Curricula şcolară şi curricula academică fac foarte puţin în această privinţă. Noi aven nevoie în perioada următoare de o adevărată revoluţie a modelelor morale pe care şcoala să le promoveze alături de valorile simple precum onestitatea, efortul recompensat după merit. Recunoaşterea academică trebuie să se producă în acord cu elevii şi studenţii, cu mediul de predare şi cercetare. Dacă acest mediu este în continuare viciat de practici, legale, administrative, de impasibilitatea noastră în faţa adevărului, atunci, nu e prea mult de sperat. Schimbarea pleacă din noi spre ceilalţi, dar, la fel de adevărat, ea se produce şi când există o viziune privind viitorul apropiat, operaţională şi în acord cu valorile de mai sus.
Cazurile Vasilescu şi Ponta
Universitatea din Bucureşti s-a autosesizat vineri asupra cazului de plagiata al primarului Craiovei – Olguţa Vasilescu, care ar fi plagiat capitolul şapte din teza sa de doctorat, de pe internet. Vasilescu a spus că, de fapt, este vorba de un rezumat al unei lucrări scrise tot de ea şi că nu este vorba de niciun plagiat.
La începutul săptămânii, Victor Ponta a cerut Universităţii din Bucureşti retragerea titlului de doctor, acordat în 2003. Universitatea a cerut Ministerului Educaţiei începerea procedurilor, fiindcă un titlu de doctor se poate retrage numai prin ordin de ministru. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Direcţiei juridice a ministerului să găsească o soluţie legală prin care să fie rezolvată solicitarea premierului privind retragerea titlului de doctor.
Se încarcă comentariile...
