Poveştile unor oameni care şi-au luat doctoratele prin muncă. Frustraţi de inflaţia şarlatanilor cu titluri academice

Munca unor tineri doctori sau doctoranzi este aruncată în derizoriu de scandalurile plagiatelor unor foşti sau actuali demnitari. Ani de muncă în laborator sau bibliotecă sunt mânjiţi de tezele furate ale politicienilor care au obţinut titlurile de doctori copiind. „Adevărul” prezintă câteva dintre poveştile reale ale celor care şi-au luat doctoratele muncind pe brânci

Scandalul plagiatelor se răsfrânge negativ şi asupra celor care au muncit ani de zile pentru a-şi vedea visul cu ochii: titlul de doctor. Din cauza politicienilor care şi-au luat titlurile pe căi necurate, fără să muncească o zi în cercetare, întreaga lume academică are de suferit. „Adevărul” prezintă câteva dintre poveştile reale ale celor care şi-au luat doctoratele muncind pe brânci şi făcând mari sacrificii.

Monica Puşcaş avea două job-uri când şi-a început doctoratul „Evaluarea resurselor umane din învăţământul superior: o interpretare neoinstituţională”. 

A lucrat, a născut, a plecat cu burse în străinătate, s-a lovit de piedici, i s-a propus să scrie la comandă teze de doctorat pentru persoane „importante”. A lucrat cu suflet pentru a documenta şi scrie teza şi tot crede că nu este destul de bună.

Când s-a apucat de scris, era asistent universitar şi secretar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, dar a ales să plece cu bursă în Spania, pentru a se putea dedica cercetării.

„Problema era că nici nu mă puteam aduna să îmi fac proiectul de cercetare, eram prea obosită psihic. Aşa că am aplicat pentru o bursa Erasmus pentru doctorat şi am plecat în Spania trei luni. Prima lună am dormit-o, apoi am început să citesc tot ce am găsit prin biblioteca Universităţii „Complutense” din Madrid şi mă interesa pe mine. Am adunat vreo 30 de pagini de notiţe. Habar nu am câte cărţi am citit..., dar în final sunt aproape toate la bibliografie. Am lucrat la un articol, căci am fost obligaţi prin contract să publicăm cel puţin trei articole în perioada doctoratului, şi am elaborat proiectul de cercetare pe care l-am susţinut în septembrie, cand am revenit”, povesteşte Monica.

Universităţile nu fac publice documentele, iar profesorii nu vorbesc

Odată ce a terminat partea teorică, Monica a trebuit să treacă la partea empirică. Având ca temă calitatea resurselor umane în învăţământul universitar, a trebuit să intre în contact cu universităţile, să vadă ce metodologii de evaluare aplică profesorii, doar că nu a găsit prea mare deschidere.

„Am analizat 16 metodologii de evaluare a personalului. Am ajuns la cele 16 căutând pe site-urile tuturor universităţilor. Am găsit documentele la mai puţin de jumătate din totalul de 100 de universităţi. Am scris la câteva secretariate să solicit documentele. Am solicitat şi la CNFIS (Consiliul Maţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, n.r.) nişte date. Nu m-a băgat nimeni în seamă. Legislaţia îi obligă să facă publice documentele, dar dacă nu vor, asta e, nu se întamplă nimic.  Apoi am încercat să contactez profesorii dispuşi să îmi răspundă la interviu, am cerut contacte pe la ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, n.r.), pe la alţi profesori cu care am colaborat eu şi cu chiu, cu vai am reuşit să fac cele 16 interviuri“, a mai spus Monica Puşcaş.

 Interviu în ziua naşterii

 Ar fi vrut să aibă reacţii pe subiectul tezei sale de la 25 de universităţi, dar, între timp a rămas însărcinată şi a trebuit să îşi limiteze cercetarea, pentru a putea termina la timp lucrarea. A născut în mai 2016.

 „Aveam un interviu chiar în ziua în care am născut. Evident, am uitat complet. Şi profesorul respectiv a uitat, dar l-am contactat cum am ajuns acasă şi s-a rezolvat. Până la botez am terminat capitolul cu interpretarea datelor şi apoi am aşteptat vreo două luni feedback-ul de la coordonator“, îşi aduce aminte acum tânăra.

 „Îmi e ruşine să mă laud”

Pe tot parcursul celor trei ani de cercetare, nu s-a simţit sprijinită de sistem. Nici măcar la susţinerea tezei nu s-a simţit ascultată.

 „Nici la sustinere nu am fost convinsă că a înteles cineva care a fost miza lucrării mele. Au fost interesaţi doar de raportul antiplagiat“, a mai spus Monica. 

 Pe lângă asta, scandalul plagiatelor o face să îi fie ruşine să se laude cu munca ei. „Prietenii îmi spun acum «doamna doctor» şi am impresia că fac mişto de mine. Ei ştiu că am lucrat pe bune pentru că ştiu că mă simţeam vinovată şi când ieşeam la un suc şi nu lucrez la doctorat“, a mai spus tânăra care consideră că în mediul academic este o întreagă industrie cu lucrări de licenţe, dizertaţii şi doctorate.

 Potrivit acesteia, plagiatul a apărut în clipa în care profesorii coordonatori nu mai verifică lucrările, ci doar se uită fugat la expresii. Mai recunoaşte şi că i s-a propus să fie plătită să scrie lucrări pe bani pentru persoane importante, dar a refuzat.

 „Vreau să dau răspunsuri lumii”

Roland Olah este în primul an la doctorat în domeniul istoriei. Vrea să ofere lumii informaţii despre modul în care s-a făcut trecerea frauduloasă, în perioada 1980 – 1989, a graniţei de Vest româno-maghiară, pentru că în acest moment nu există nicio carte care să se axeze pe acest subiect.

 „Vreau să văd care este profilul celor care au fugit, de ce, cine erau, pe ce rute. Tema nu este acoperită deloc. Este o carte care tratează problema asta, dar se referă la graniţa de Vest româno-iugoslavă, pe mine m-ar interesa mai mult graniţa româno-maghiară. În afară mai sunt doar câteva studii care tratează problematica respectivă, dar pe subiectul acesta propriu-zis aproape că nu s-a discutat până acum“, spune Roland. 

 Pentru a se documenta, trebuie să meargă la Budapesta, ca să cerceteze arhivele din Ungaria, apoi să vină în Bucureşti, pentru a studia arhivele de la CNSAS. 

 Dar munca nu se termină în biblioteci şi în arhive, are partea de istorie orală, în care va trebui să meargă să vorbeacă direct cu oamenii. 

 „Pentru mine Istoria şi cercetarea reprezintă pasiuni, teza nu este un moft sau un lucru de bifat. Fac cu suflet. Vreau să dau lumii nişte răspunsuri“, spune Roland.

El este numai la început de drum, glumele sunt subţiri, dar tot aude: „tu de unde plagiezi, cu câţi bani ţi-ai plătit profesorii?”. Glume sau nu, spune Roland: „ştii că nu e adevărat şi atunci este dureros, când ştii că e contribuţia ta, că vrei să aduci informaţii noi”.

 La umbra generalilor de carton

 Ana, pe de altă parte, proaspăt doctor „Magna Cum Laude“, a simţit frustrarea mult mai acut. 

 „Când îmi scriam teza, am avut aşa un sentiment de frustrare, fiindcă s-a creat şi prin media această opinie, că lucrările fie sunt plagite, fie sunt făcute pe genunchi. Şi am mai şi fost întrebată la un moment dat de către cineva: «hai, măi, nu mai termini doctoratul ăla?». M-am simţit luată peste picior“, a spus tânăra. 

Vrea să lucreze în mediul universitar, iar pentru a fi titular trebuie să aibă doctoratul. De ce vrea în universitar, când mulţi fug? Pentru că încă mai crede în bine şi lucrul de calitate. Mai crede că „doctorii de carton“ strică pe nedrept munca de ani a unor oameni pasionaţi.

 „Cred sincer că sunt multe doctorate făcute «pe bune» în România, dar acum există cumva o opinie publică ce susţine că totul este plagiat. Nu pot pune un diagnostic, dar cred că preponderente sunt cele făcute cu sinceritate şi cu muncă, cel puţin în ceea ce priveşte valul tânăr. Sunt foarte mulţi tineri în universităţi care nu-s nici copii de politicieni, nici magnaţi, nici securişti şi care fac lucrările foarte concentrat şi serios“, subliniază Ana.

Am avut un sentiment de frustrare, fiindcă s-a creat această opinie că lucrările fie sunt plagite, fie sunt făcute pe genunchi. Şi am mai şi fost întrebată la un moment dat de către cineva: «hai, măi, nu mai termini doctoratul ăla?». M-am simţit luată peste picior   Ana doctor „Magna Cum Laude

Sesizări de plagiat

În 2016, au fost nu mai puţin de 24 de sesizări de plagiat admise pentru analiză de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare . Unele dintre ele au vizat mai mulţi profesori universitari, demnitari sau foşti demnitari, nu doar unul singur. De la constituirea noului CNATDCU, în iunie, Consiliul general a a propus retragerea titlului de doctor pentru fostul premier Victor Ponta, pentru fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a profesorului Doina Banu (Petrescu) de la Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti, a fostului ministru de Interne, Petre Tobă, dar şi a primarului oraşului Voluntari, Florentin Pandele.