Tembelizatorul „Cristiii, băă...“ a bătut rău şcoala românească

Un pas mare a fost făcut în lupta împotriva corupţiei din instituţiile de învăţământ. Momentan, este un început promiţător. Ministerul Educaţiei Naţionale a ordonat publicarea bugetului de venituri şi cheltuieli de către instituţiile de învăţământ din subordine, atât pe situl lor, cât şi la avizierele proprii.

Este o măsură cu greutate, luată în premieră de acest minister, care poate fi un pas mare în lupta împotriva corupţiei din sistem. Un domeniu, Educaţia Naţională, acuzat la greu de corupţie, în ultimii 20 de ani, un domeniu devenit atât vacă de muls pentru mulţi băieţi deştepţi, cât şi teren de afaceri oneroase.

Un sistem care suferă de subfinanţare cronică, dar finanţat la greu de la bugetul de stat, de administraţiile locale şi în special de părinţii elevilor. Un sistem de educaţie naţională acuzat de lipsă de performanţă, de ineficienţă, de unde fug dascălii, iar cei rămaşi la catedră ori fac sacrificii imense, ori sunt mediocri. Mulţi sunt pensionari, alţii nu au pregătirea şi competenţa necesare să predea, dar sunt angajaţi să acopere lipsa de personal cu care se confruntă sistemul. Un sistem în care transparenţa cheltuirii banului public lipsea aproape cu desăvârşire. Un sistem unde an de an, semestru de semestru, directorii şi profesorii, fac apel, solicită, cer bani părinţilor pentru şcoală, pentru dotări, reparaţii şi consumabile, aproape pentru orice. E drept că în ultimii 2-3 ani, acest ajutor solicitat de şcoli de la părinţi s-a făcut prin intermediul părinţilor, deoarece s-a interzis strângerea fondului clasei.

Pe de altă parte, ca părinte care am participat la numeroase şedinţe cu părinţii la şcoală nu am văzut niciodată schiţat nici cel mai mic gest de interogare a conducerii unităţii de învăţământ şi nici a administraţiei publice locale obligate să asigure finanţarea şcolilor, despre felul în care sunt cheltuiţi banii destinaţi învăţământului!!! În general, nu am auzit ca în România, cetăţenii, oamenii din sistem, organele abilitate sau alţi responsabili îndreptăţiţi să ceară socoteală de felul în care s-au cheltuit sau în ce buzunare sau scurs banii destinaţi învăţământului naţional!!! În schimb, am auzit toată lumea plângându-se că nu sunt bani, dar nimeni nu s-a întrebat unde se duc şi cine beneficiază de banii şcolilor.

În aceste condiţii, măsura controlului felului în care se cheltuiesc banii publici este mai mult decât binevenită prin obligarea instituţiilor de învăţământ de a publica bugetul de venituri şi cheltuieli.

„Transparenţa este cea care lipseşte major. Uneori ne este frică să publicăm date pentru că nu ne place realitatea. Dar dacă nu spunem care este realitatea, cum putem măsura progresul?“

Transparenţa vine şi din respectul faţă de societate. Mă gândesc la universităţi, la şcoli. De exemplu, am solicitat ca şcolile să îşi afişeze, să publice bugetul de venituri şi cheltuieli. Este respectul şcolii faţă de finanţarea activităţii educaţionale de către administraţia locală, sau atât cât vine de la minister, ori din fonduri europene. Apoi, vom acorda posibilitatea de a ni se adresa petiţii on-line. De ce să trimită prin poştă, când poate face asta printr-un simplu click? Vom implementa asta. Mai mult, în noua structură a ministerului vom avea un birou care va face doar asta: răspuns prompt şi documentat la petiţii. Este un pas major. Tot ceea ce ţine de transparentă instituţională — bugete, rapoarte anuale, declaraţii de avere ori interese, chiar date deschise despre educaţie — le vom pune la dispoziţie pe noul site, pe care îl vom lansa cât de curând“, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, în cadrul unui interviu acordat Agerpres.

Acum, să vedem şi în ce fel înţeleg conducerile unităţilor de învăţământ să-şi publice bugetele de venituri şi cheltuieli, în ce măsură vor respecta aceste bugete realitatea şi ce măsuri şi consecinţe vor avea datele omise, incorecte sau false ce vor fi depistate de Ministerul Educaţiei în aceste documente. Să vedem ce riscă directorii şi administratorii acestor bugete dacă sunt prinşi că au cheltuit banii în alte scopuri decât cele ale destinaţiei lor de finanţare a unităţilor de învăţământ. Să vedem dacă administraţiile locale au finanţat şcolile doar pe hârtie şi au delapidat banii, să vedem dacă şi ce măsuri se vor lua împotriva aleşilor dacă sunt în culpă.

Obligativitatea publicării bugetului de venituri şi cheltuieli de către unităţile de învăţământ din subordine (unele dintre ele au şi venituri proprii) este o măsură importantă adoptată de ministrul Curaj, necesară şi binevenită în acelaşi timp, dar totul depinde acum de modul cum va fi ea pusă în practică. Nu ştiu ce termen limită au directorii şcolilor de a o implementa, dar, uitându-mă pe câteva site-uri ale acestor instituţii, nu am găsit nicăieri publicat bugetul cu pricina. O fi prea devreme, nu or fi luat la cunoştină de directiva ministerului, nu or şti sub ce formă să publice acest document sau poate, unii directori de şcoli se mai gândesc, caută soluţii cum să acopere neregulile, dacă acestea există în ograda lor?

M-am uitat, am căutat prin presa noastră liberă şi independentă, atât la instituţiile aşa zis premium, serioase, fie ele ziare sau televiziuni de ştiri şi n-am regăsit decât într-o foarte mică măsură, neînsemnată, o ştire privind un domeniu foarte important, precum educaţia naţională. Voiam să citesc şi să văd cum abordează presa noastră mult prea cancanizată şi otevizată o informaţie, care anunţa un pas mare în lupta împotriva corupţiei din sistemul de educaţie, din instituţiile de învăţământ.

Dar informaţiile despre şcoală, în presă, au fost insignifiante, şcoala a fost bătută de departe la promovări, rating, afişări, citiri, recitiri, reluări, redistribuiri, de tembelizatorul viral „Cristii, băăă...“, eveniment extraordinar întâmplat acum doi-trei ani, dar care a fost mediatizat intens şi a ţinut o ţară întreagă, cu sufletul la gură. A ţinut un popor timp de o săptămână, într-un râs isteric, tâmp. Pe cine mai interesează bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiilor de învăţământ, instituţii atât de blamate şi acuzate de corupţie, demolate de lipsa resurselor materiale şi de incompetenţa diriguitorilor din sistem şi ai administraţiilor locale, dar ţinute în picioare mai mult din buzunarele părinţilor de şcolari? Şi „Cristi, băăă...” probabil că ţine tot de şcoală, mai bine spus de lipsa educaţiei şcolare.