Să ne bucurăm degeaba de lunga vacanţă de vară

„Studiile arată că, în ţările unde numărul zilelor de şcoală este mai mare, performanţele sunt mai mari”

Bucurie mare de toate părţile: elevi, părinţi, bunici, profesori. Fiecare în partea lui şi cu motivele lui. Eu însă consider că bucuria are un revers: tristeţea din timpul anului şcolar. Textul acesta nu îşi propune să reia toate cauzele pentru care şcoala românească, în anasamblul ei, şi nu prin excepţii, nemulţumeste toate părţile.

Performanţa e dependentă, într-o proporţie destul de mare, de timpul acordat studiului. Subiectul vacanţei de vară a fost discutat de câteva ori în ultimii ani. Anemic însa şi oprit cu spaimă de decidenţii politici. Nu le poţi lua oamenilor o bucurie nevinovată: lunga vacanţă de vară. Doar că această bucurie nu e deloc nevinovată.

Studiile arată că, în ţările unde numărul zilelor de şcoală este mai mare, performanţele sunt mai mari. Sistemul respectiv nu pledează pentru un regim draconic, ba din contra pentru un sistem relaxat, dar constant. Sistemul respectiv susţine vacanţe de vară mult mai scurte, care permit reintegrarea copiilor mult mai uşor în regimul de şcoală, dar mai ales posibilitatea unui timp mult mai mare acordat orelor, pentru fixarea şi consolidarea informaţiilor.

În mod evident, la noi, chiar dacă şcoala s-a mai prelungit cu o săptămână după data clasică de 15 iunie ca final de şcoală, ultimele două săptămâni sunt foarte formale. Apoi, primele două săptămâni de şcoală sunt din nou ratate, prin integrarea lentă a copiilor, după aproximativ trei luni de vacanţă. Practic, şi un adult care ar avea trei luni de concediu şi-ar reveni nostalgic şi abătut în câmpul muncii.

Materia predată în şcoli e multă, stufoasă, cu grad de dificultate uneori de neînţeles. Cu o curriculă şi cu o programă şcolară încă nereformate, profesorul are la dispoziţie de cele mai multe ori maximum o oră de predare. Cealaltă oră e de evaluare, adică de încasat note. Timpul pentru fixarea cunoştinţelor e redus drastic, până la dispariţie. Şcoala românească rămâne sclava metodei primitive de predare-memorare- redare, dar cu o lungă vacanţă de vară.

Subiectul e, desigur, sensibil. Moştenirea culturală îşi spune în continuare cuvântul. Rămânem în şablonul: aşa a fost şi pe vremea noastră şi uite ce mari şi deştepţi suntem! Din pacate, şabloanele sunt şi cele care ţin evoluţia pe loc. Am preluat un sistem care a avut alte raţiuni pentru vacanţa de vară de trei luni şi un început de şcoală dedicat muncii câmpului. 

Malcolm Gladwell, în cartea „Excepţionalii”, oferă unul dintre motivele rezultatelor briliante ale asiaticilor. „Vin dintr-o cultură unde se consideră că drumul spre succes presupune trezirea înainte de răsărit 360 de zile”. La o aşa zicere, o vacanţă de vară de trei luni e imposibil de visat. Anul şcolar are în medie, în Coreea de Sud, 220 de zile, iar în Japonia 243 de zile.

Într-un test de matematică, la care au participat elevi din toată lumea – citat în aceeaşi carte - care se referă la măsura în care problemele de algebră, calcul şi geometrie acoperă materiile studiate de ei în clasă, pentru japonezii de clasa a douăsprezecea răspunsul a fost de 92 la sută. Acesta este rezultatul efortului de a merge la şcoală 243 de zile pe an. Ai timp să înveţi tot ce trebuie învăţat şi ai mai puţin timp să uiţi acele lucruri. Pentru americanii de aceeaşi clasă, cifra era de 4 la sută. În SUA, numărul de zile de şcoală, în medie, este de 180. Vă las să număraţi  zilele de şcoală în sistemul românesc.