Pricopie: mulţi părinţi şi-au înscris copiii la clasele pregătitoare din şcolile bilingve

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, laudă învăţământul bilingv    FOTO: Remus Pricopie / Facebook
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, laudă învăţământul bilingv    FOTO: Remus Pricopie / Facebook

Prezent la un eveniment de premiere a elevilor şi profesorilor români cunoscători ai limbii spaniole, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că şcolile bilingve au o reputaţie şi o calitate educaţională bună, ca atare „părinţii care şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare au ales, într-o proporţie semnificativă“, aceste şcoli.

Ministrul Remus Pricopie a apreciat nivelul de educaţie ridicat pe care unităţile de învăţământ bilingve îl dovedesc, cu precădere cele în care se studiază limba spaniolă.

Drept dovadă a acestei reputaţii, ministrul a arătat că părinţii care şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare au ales, într-o proporţie semnificativă, şcolile cu predare bilingvă, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei. 

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat până luni, 13 mai, ora 12.00, aproape 4.700 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, în cea de-a doua etapă. Dintre acestea, peste 3.600 reprezintă cereri pentru copiii care împlinesc 6 ani până la 1 septembrie 2013, iar alte aproape 1.000 pentru aceia care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2013, potrivit datelor centralizate până luni la prânz de minister.

Oficialul a mai spus că, „în urma colectării acestor date cantitative, ministerul va gândi o creştere a educaţiei cu predare bilingvă în sistemul de învăţământ românesc, dar şi o pregătire eficientă a profesorilor de la catedră“.

Pricopie a mai spus că un rol important în acest sens îl au atât ambasadele, cum este cazul Ambasadei Regatului Spaniei, cât şi a institutelor culturale, cum este Institutul Cervantes.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Regatului Spaniei, domnul Estanislao de Grandes Pascual, au premiat, luni, 13 mai, mai mulţi elevi şi profesori care, în perioada 2008-2013, au susţinut, prin activităţile lor, promovarea şi cunoaşterea limbii, culturii şi civilizaţiei spaniole în România. 

Evenimentul s-a desfăşurat în Amfiteatrul Liceului bilingv „Miguel de Cervantes” din Bucureşti.

Mihaela Iustina Ambrono, Gabriela Rodica, Constantin Dureci, Diana Nălbaru, Alina Maria Rădoi,  Elena Denisa Petrescu, Bogdan Alexandru Turcu sunt elevii câştigătorii bursei acordate de Ambasada Spaniei, în ultimii 5 ani, prin programul Ruta Quetzal BBVA.

Concursul pentru obţinerea bursei a constat în două probe: redactarea, în limba spaniolă, a unui text la prima vedere, referitor la realitatea socială, istorică şi culturală a Americii Latine şi a Spaniei, urmată de un interviu faţă în faţă.

Examenele de selecţie au fost evaluate de către un juriu alcătuit din reprezentanţi ai Ambasadei Spaniei şi ai Institutului Cervantes. Expediţia pentru care a fost acordată bursa în 2013 va avea loc în perioada 19 iunie - 23 iulie, în Spania şi Panama, şi va purta titlul „Din Selva Darién până în Europa lui Carol Quintul. Marea descoperire a Mării Sudului“.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite