UPDATE Ministerul Educaţiei a făcut publice lucrările anulate la Istorie ale celor doi candidaţi din Dâmboviţa. „Opinia publică să judece”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a făcut publice lucrările la Istorie ale celor doi absolvenţi de liceu de la Dâmboviţa care au picat Bacalaureatul pe motiv de fraudă. Adolescenţilor le-a fost menţinută eliminarea din examen, dar li s-a anulat interdicţia de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

UPDATE În urma anchetei desfăşurate în vederea analizării celor două lucrări ale elevilor din Dâmboviţa, Ministerul Educaţiei a hotărât următoarele: 

„1.Menţinerea pentru ambii candidaţi a eliminării din examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, la proba scrisă la disciplina „Istorie” 2. Recunoaşterea notelor obţinute de ambii candidaţi la celelalte două discipline de examen.3. Anularea pentru ambii candidaţi a interdicţiei de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat (interdicţie stabilită iniţial prin procesele verbale din data de 29.06.2017).

O echipă de control din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a efectuat vineri, 7 iulie şi luni, 10 iulie, o serie de verificări la Centrul zonal de evaluare constituit la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin” din Bucureşti, respectiv la centrele de examen organizate la Liceul Teoretic „Goga Ionescu” din Titu şi Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” din Moreni (ambele din judeţul Dâmboviţa).

Controlul a avut ca tematică verificarea respectării prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017. „Mai exact, verificările au vizat respectarea prevederilor legale privind eliminarea din examen a doi candidaţi din judeţul Dâmboviţa ale căror lucrări au fost trimise spre evaluare în municipiul Bucureşti”, au explicat oficialii de la Educaţie.

     

UPDATE „Am avut azi dimineaţă o discuţie cu şeful corpului de control. S-au deplasat să mai caute câteva elemente suplimentare. În seara asta voi avea raportul, în aşa fel încât opinia publică să ştie ce s-a întâmplat acolo. Vom aplica măsurile strict în litera legii. O să afişăm lucrările şi public, fără datele personale, astfel încât opinia publică să judece dacă decizia colegilor de la centrul de evaluare au luat decizia corectă sau nu. Elevii vor afla care este situaţia şi vor şti ce este de făcut în continuare“ declara dimineaţă la Adevărul Live, ministrul Liviu Pop.

Doi elevi din judeţul Dâmboviţa au calea blocată către facultate pentru că s-au trezit eliminaţi de la proba de Istorie, după ce comisia de corectură de la Bucureşti a decis că lucrările lor ar conţine falsuri. 

UPDATE „Am văzut în spaţiul public câteva neadevăruri. Procentul de promovare îl poţi calcula doar din cei prezenţi, indiferent dacă acei prezenţi sunt din promoţia anului 2017 sau din promoţiile anilor trecuţi (... ) Evident că problema majoră este în legătură cu cei care nu au promovat examenul de Bacalaureat şi sunt foarte mulţi. Dacă vrem să fim cinstiţi cu noi înşine trebuie să raportăm exact câţi copii au intrat la liceu şi câţi dintre aceştia peste 4 ani de zile au promovat sau nu examenul de Bacalaureat.

Anul acesta rata de promovare a fost de 54,8%. Asta e realitatea din zilele noastre. 72,9 % este doar procentul din numărul celor care s-au prezentat la Bacalaureat din seria curentă sau seria anterioară“, a afirmat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

„Am luat date bazate pe CNP-uri. Din 2004 până în 2013 am avut în sistemul de învăţământ în clasa a VIII-a repartizaţi  1.180.000 de copii. De ce spun 2013? Pentru că cei care au intrat la liceu în 2013 au dat anul acesta Bacalaureatul. Dintre aceştia au luat examenul în perioada 2008-2017 doar 1.033.541 de candidaţi.

Nepromovaţi la Bacalaureat sunt în număr de 276.542. Aceştia sunt elevii care au venit la examenul de Bacalaureat din 2008 până în 2017 şi nu l-au luat, însă, 576.162 nu au fost înscrişi la Bacalaureat“, a explicat ministrul Educaţiei.

Acesta a mai adăugat că în perioada 2008-2017, la filiera teoretică au promovat 85 % dintre candidaţii de la Bacalaureat, în schimb la filiera tehnologică au promovat  doar 34%. De asemenea, pe filiera teoretică 57 de mii dintre evaluaţi nu s-au prezentat, iar pe filera tehnologică, chiar dacă au terminat cele 13 clase, 518 mii de candidaţi nu au mai dat examenul de Bacalaureat.

Liviu Pop a explicat că unul dintre motivele principale ale acestui fenomen grav de absenteism la examenele naţionale este lipsa de orientare şcolară în unităţile de învăţământ din România.

„În ceea ce priveşte dorinţa de a participa sau nu la examenul de Bacalaureat sau de continua liceul sau un alt ciclu de învăţământ, cred că pleacă din lipsa orientării şcolare. Suferim foarte mult la orientarea şcolară a elevului, începând cu clasa primară şi continuând cu clasa gimnazială şi liceală. Avem noi programe şcolare, cel puţin la nivelul claselor primare, unde s-au introdus aceste ore de orientare profesională, iar începând cu 11 septembrie vom introduce şi  la ciclul gimnazial. Însă nu este îndeajuns. Noi avem nevoie de o încredere mult mai mare din partea părinţilor în ceea ce priveşte corpul profesoral. Nu poţi să faci orientarea şcolară singur în şcoală, de aceea părintele trebuie să fie partenerul şcolii, iar şcoala trebuie să îi ofere informaţiile necesare“, a precizat ministrul Educaţiei.
   
„În anul 2014-2015 în sistemul de învăţământ, plecând de la clasa pregătitoare până la anul I sau al II-ale din liceu au fost 3.061.404 de preşcolari şi şcolari. În anul următor pe 111 mii dintre aceştia nu i-am mai găsit (...) Anul trecut lucrurile au stat în felul următor: am avut 3.018.356 de copii, iar dintre aceştia avem 58.388 de elevi pe care nu îi mai găsim. Asta este realitatea. Aceştia nu au mai apărut în anul şcolar 2016-2017“, a mai declarat Liviu Pop.

Cum vrea ministrul Educaţiei să combată abandonul şcolar

Întrebat de cum vor decurge programele „Masa Caldă“ şi „Şcoală după Şcoală“ ce au ca scop  diminuarea fenomenului de abandon şcolar, Liviu Pop a declarat că va construi 2500 de şcoli şi grădiniţe pentru ca toţi preşcolarii şi elevii din ţară  să poată învăţa în acelaşi schimb, iar astfel va facilita aplicarea acestor programe.

„Şcoală după şcoală este strâns legat de <<Masa Caldă>> pentru că nu o să pot să ţin la şcoală un elev de la ora opt dimineaţă până la prânz, iar după aceea să îl mai ţin şi la programul <<Şcoală după Şcoală>>. Acest lucru nu se va putea face până nu vom avea un indice 1, adică în cât mai multe şcoli din România să avem doar un nivel de învăţământ. Adică, să nu plece unii la ora 12:00 de la şcoală, iar alţii să înceapă orele după-amiază. Pentru aceasta, vom construi 2500 de şcoli şi grădiniţe pentru ca în toată ţara copiii să funcţioneze într-un singur schimb. Să vină la opt dimineaţa la şcoală, să ia masa, să îşi facă şi temele, iar la ora patru şi jumătate după-amiaza să plece acasă şi să nu mai aibă teme de vacanţă. Ăsta este idealul pe care vrem să îl introducem în următorii trei ani de zile“, a explicat ministrul Educaţiei.

Profesorii care au participat la Campania „Adevărul te meditează pentru Bac şi Capacitate”, felicitaţi

Tot astăzi, ministrul Educaţiei i-a felicitat pe dascălii care în ultimele luni din studioul Adevărul Live i-au pregătit de elevi pentru examene, dar şi care au rezolvat, în timp real, subiectele primite de aceştia.

Profesorii care au participat la Adevărul Live pentru pregătirea la examenele naţionale (Evaluarea Naţională şi Bacalaureat) cât şi pentru rezolvarea subiectelor primite de evaluaţi:

Achim Ruxandra, profesor de Română la Colegiul I.L.Caragiale

Ionela Cociorva, profesor de Biologie la Colegiul I.L. Caragiale

Denisa Tănăsescu, profesor de Matematică la Colegiul I.L. Caragiale

Corneliu Riegler, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc

Monica Stan,  profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“

Adreia Bodea, director la Colegiul I.L. Caragiale

Florica Dumitrescu, profesor de Psihologie şi Sociologie la Liceul „Ion Barbu” şi la Colegiul Naţional „Spiru Haret”

Cătălina Rusin, profesor de Economie la Colegiul Naţional „Ion Creangă“

Cristina Tunegaru, profesor de Română  la Şcoala Nr. 95 din Capitală

Alexandru Constantinescu, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Spiru Haret“
 
Mărculeţ Ioan, profesor de Geografie la Colegiul  I.L Caragiale

Gabriela Alexandru, profesor de Fizică la Colegiul Naţional „Grigore Moisil“

Diana Ioaneş,  consilier la Colegiul Naţional „George Coşbuc“

Laura Creţu,  profesor de Logică şi Filosofie la Liceul „Ion Barbu”

Manuela Mişcoci, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Spiru Haret“


 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite