Iohannis: „Sistemul de educaţie românesc suferă de boala reformelor. E nevoie de un plan pe o sută de ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul la Preşedenţie al Alianţei Creştin-Liberale (ACL), Klaus Iohannis, a declarat, joi, că sistemul de educaţie românesc suferă de o boală larg răspândită în Europa, respectiv „reformita”, al cărei singur rezultatul palpabil este scăderea calităţii, el arătând că este nevoie de un plan pentru educaţie pe o sută de ani.

Klaus Iohannis a vorbit la o dezbatere organizată de ISP pe tema educaţiei că România suferă de boala reformei în educaţie, fiecare ministru al Educaţiei venind cu o nouă reformă, însă nu aceasta este soluţia. 

"Sistemul nostru educaţional suferă de o boală care nu este tipică României, este larg răspândită în Europa şi se numeşte reformită! Singurul rezultat palpabil creat prin această reformită, prin acest exces de încercări de îmbunătăţiri este scăderea calităţii", a apreciat Klaus Iohannis, care a predat timp de 15 ani în sistemul educaţional şi a fost inspector şcolar general timp de trei ani la Sibiu.

El a arătat că ar trebui elaborat un plan pentru educaţie pentru un secol, că reforma trebuie foarte bine gândită, "implementată gradual şi pe un termen rezonabil". Vom avea nevoie de zece, mai degrabă de 20 de ani în care România va investi masiv în acest nou sistem educaţional", a spus Iohannis.

Despre Bac şi salariile profesorilor

Klaus Iohannis a mai spus că este greu să aştepţi ca un profesor de liceu să performeze dacă acesta, cu salariul pe care îl are, nu reuşeşte să întreţină o familie.

De asemenea, el a mai spus că, după fiecare examen de Bacalaureat, România îşi permite "să arunce în neant o jumătate de generaţie".

"Noi, o ţară săracă, ne permitem să aruncăm în neant o jumătate de generaţie. Ce sistem este acela care duce o generaţie până în clasa a XII-a şi după aceea jumătate trec acest examen şi jumătate rămân, unde rămân?", a adăugat Klaus Iohannis care s-a referit şi la faptul că cea mai importantă resursă pentru o naţiune, şi anume resursa umană, "este irosită".

El a vorbit şi despre rolul pe care poate să îl aibă preşedintele ţării, apreciind că este greşit ca şeful statului să vorbească "de rău dascălii sau elevii sau părinţii".

"Cred că rolul preşedintelui este de a introduce în spaţiul public drepturi ample pe teme cum este educaţia, dezbateri în care preşedintele nu spune dacă e bine să avem examen de admitere în licee sau dacă e bine să luăm în considerare mediile din clasa a şaptea, eu cred că rolul preşedintelui este de a crea un cadru care permite specialiştilor şi politicienilor să vină împreună şi să caute soluţii care sunt viabile", a precizat Klaus Iohannis.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite