Elevii au intrat în vacanţă, urmând ca pe 10 februarie să se întoarcă la cursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii au intrat oficial de sâmbătă în vacanţa intersemestrială, urmând să se întoarcă la cursuri luni, 10 februarie, când va începe al doilea semestru.

Elevii au intrat de sâmbătă în vacanţa intersemestrială (1-9 feb.). conform calendarului anului şcolar 2013-2014. Ninsorile de săptămâna trecută i-au trimis mai devreme în vacanţă pe elevii din mai multe judeţe. 

Astfel, vineri, 31 ianuarie, au fost închise toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

În judeţul Iaşi, în doar 10 unităţi de învăţământ nu s-au desfăşurat cursuri, iar în judeţul Vaslui, din totalul unităţilor şcolare existente, 86 au fost închise.

Acolo unde situaţia şcolară pentru semestrul I nu a putut fi încheiată, ea va fi rezolvată în momentul în care elevii vor reveni la cursuri, în semestrul al II-lea. Acesta va începe pe 10 februarie, după ce, în intervalul 1 - 9 februarie, elevii se vor afla în vacanţă.

Următoare vacanţă a copiilor este cea de primăvară (12 – 22 aprilie), care ar putea fi prelungită o zi sau două având în vedere ca anul acesta Paştele va fi pe 20 aprilie. Cursurile se reiau pe 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia pe 21 iunie, când începe vacanţa de vară. Tezele din semestrul al II-lea se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.

Ce trebuie să ştie elevii din clasele terminale

În 2014, elevii din clasa a XII-a şi din clasa a XI-a vor susţine o simulare pentru Bacalaureat organizată la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, iar la sfârşitul anului, se vor organiza pentru prima dată Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Elevii din clasa a XII-a termină cursurile mai devreme, pe 30 mai, iar cei din clasa a VIII-a, pe 13 iunie, având în vedere că vor susţine Evaluarea Naţională, Bacalaureatul în vară.

Potrivit calendarului Bacalaureatului din 2014, publicat de Ministerul Educaţiei, examenele orale încep pe 10 iunie, iar cele scrise pe 30 iunie. Notele finale se afişează pe 11 iulie. După această dată începe a doua sesiune de Bac, destinată candidaţilor care nu au trecut de toate examenele în vară şi celor care au avut de dat corijenţe.


Pe aceeaşi temă:

Ninsorile îi trimit pe elevi mai repede în vacanţă. Cursurile sunt suspendate vineri în 14 judeţe şi în Bucureşti

Lista judeţelor unde şcolile rămân închise şi joi din cauza ninsorilor. Ministrul Educaţiei a cerut ca elevii Capitalei să stea şi ei acasă

Elevii din Capitală şi din 18 judeţe stau acasă miercuri. Pricopie: mediile se pot încheia şi după vacanţă

Şcolile rămân închise marţi în 12 judeţe şi în Capitală. La patru universităţi nu se ţin cursuri şi examene
 

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite