Din cele 365 de articole ale Legii Educaţiei au fost modificate 152. Calendarul elaborării proiectului pentru noua lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

152 de articole din cele 365 ale Legii Educaţiei au fost modificate, până în acest moment, potrivit ministrului Educaţiei, Pavel Năstase. În luna aprilie, ministerul Educaţiei dă startul realizării unei noi legi a educaţiei, cu rezumarea consultărilor anterioare. Proiectul va intra în dezbatere în luna iunie a anului viitor.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a arătat, miercuri, la dezbaterea "Învăţământul universitar - prezent şi viitor" de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, că aproape jumătate dintre articolele actualei legi a educaţiei au fost modificate. Potrivit acestuia, legea în vigoare a rămas în urmă faţă de realităţile actuale.

    

"Din cele 365 articole ale actualei legi, au fost modificate 152, ceea ce reprezintă 41 la sută din ansamblul ei. De asemenea, din anumite puncte de vedere, legea a rămas în urmă faţă de realităţile economico-sociale actuale. Prin urmare, o nouă lege trebuie să impună responsabilitate, atât şcolilor şi universităţilor, cât şi cadrelor didactice, să prevadă o mai bună şi permanentă pregătire a acestora, deoarece de priceperea şi ţinuta lor profesională depinde în foarte mare măsură progresul elevilor şi studenţilor”, a spus Pavel Năstase.

Etapele elaborării proiectului

Ministerul Educaţiei a avansat şi un calendar de lucru cu următoarele etape: aprilie - mai 2017 - realizarea unei sinteze a consultărilor anterioare; iunie - noiembrie 2017 - evaluarea Sistemului Naţional de Educaţie (Starea Educaţiei); noiembrie - decembrie 2017 - asumarea opţiunilor majore ale educaţiei; ianuarie - februarie 2018 - elaborarea proiectului noii legi a educaţiei (sub coordonarea unui grup de lucru constituit la nivelul MEN); martie - mai 2018 - dezbateri publice; iunie - septembrie 2018 - dezbaterea proiectului de lege în Parlament.

„Strategiile sectoriale ale Ministerului Educaţiei Naţionale, orientările strategice identificate prin Proiectul România Educată şi viziunea Academiei Române sunt convergente către un obiectiv comun: o educaţie de calitate. Cele trei instituţii îşi pot coordona eforturile, scopul fiind comun şi calendarele apropiate. De asemenea, dorim să avem o amplă dezbatere publică, o largă consultare a specialiştilor, cadrelor didactice, elevilor, studenţilor, părinţilor, societăţii civile, sindicatelor şi patronatelor, comunităţilor locale. Decizia finală, adică adoptarea legii, trebuie luată în forul legislativ, în parlament, indiferent de structura lui şi de alianţele constituite”, a conchis ministrul Pavel Năstase.

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat în cadrul aceleiaşi conferinţe că „pentru a construi o «Românie competentă» avem însă nevoie de o viziune pe termen lung - până în 2030, la care să participe toate forţele societăţii”.

Acesta a dezvăluit, totodată, că o comisie a Administraţiei Prezidenţiale lucrează cu Ministerul Educaţiei pentru acest nou proiect de lege.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite