• 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi[1];
     
  • 47,6% este procentul elevilor care au fost discriminaţi cel puţin o dată în cadrul unităţii de învăţământ sau cunosc cazuri[2];
     
  • mai puţin de 50% dintre elevi au beneficiat cel puţin o dată pe an de consiliere şcolară, profesională şi/sau psihologică[3];
     
  • 63,37% este rata elevilor care au sesizat o evaluare subiectivă; doar 25,88% şi-au exercitat dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor scrise; mai puţin de 50% consideră că au fost îndreptăţiţi în urma contestaţiei; rata elevilor care au observat ostilitate din partea profesorului după exercitarea acestui drept este de 53,85%[4];
     
  • potrivit evaluării PISA 2012 –studiu în care au fost analizate 65 de ţări- elevii români prezintă cea mai scăzută motivaţie dintre copiii care au luat parte la cercetare[5];
     
  • 38,7% este procentul tinerilor cu vârsta de 15 ani care au un nivel scăzut de cunoştinţe în citit, matematică şi ştiinţă (în comparaţie, media la nivel de UE este de 19,7%)[6];
     
  • sub 30% dintre cadre didactice expun în mod frecvent o problemă din viaţa de zi cu zi pentru a demonstra de ce sunt utile cunoştinţele noi[7];
     
  • 99,8% dintre profesorii din România se simt bine sau foarte bine pregătiţi în ceea ce priveşte conţinutul disciplinei predate, 98,5% în ceea ce priveşte pedagogia disciplinei predate - în comparaţie, profesorii din Finlanda (72%) şi Japonia (64%) se simt cel mai slab pregătiţi în aceste domenii[8];
     
  • aproximativ 40% dintre şcolile din mediul rural au toaletă exterioară[9];
     
  • peste 25% dintre şcoli, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire[10];

Ce ar trebui să conţină o adevărată reformă a educaţiei:

1. Liberalizarea de facto a învăţământului privat

Şcolile private să nu mai fie obligate să îndeplinească condiţiile aiuristice impuse de nişte birocraţi (atât în ceea ce priveşte cerinţele de înfiinţare, cât şi modul de funcţionare).

2. Finanţarea să urmeze elevul prin vouchere şcolare

Atât şcolile de stat, cât şi cele private să poată încasa contravaloarea în lei (subvenţie directă) odată ce elevul se înscrie şi depune voucherul la şcoala respectivă.  Valoarea aferentă voucherului şcolar poate fi echivalentă costului standard per elev.

O analogie în acest sens putem observa în ceea ce priveşte asigurarea asistenţei medicale (persoanele care plătesc CASS pot beneficia gratuit/la preţuri reduse de servicii private de sănătate).

Sistemul de vouchere în educaţie a fost gândit de economistul Milton Friedman, fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

3. Liberalizarea certificărilor

Şcolile private să nu mai fie obligate să obţină autorizaţie de funcţionare/acreditare de la stat.

Este necesară o piaţa de evaluare care să certifice valoarea diferiţilor furnizori de educaţie.

4. Încurajarea serviciilor sociale private

Un exemplu în acest sens este Asociaţia „Teach for Romania“ - iniţiativă privată care reuşeşte să aducă educaţie de calitate copiilor din medii defavorizate (copiii/părinţii nesuportând nici un cost).

Astfel de iniţiative trebuie încurajate prin debirocratizare şi dereglementare.

5. Eliminarea taxelor şi impozitelor în acest domeniu

Astfel asigurându-se costuri mai mici pentru părinţi (sau chiar deloc) şi calitate mai mare pentru copii (datorită concurenţei sporite).

6. Legalizarea homeschooling-ului

Nu statul, ci părinţii deţin stimulente mai bune pentru o educaţie de calitate oferită copiilor.

Este absurd, de exemplu, ca un profesor să nu îşi poată educa propriul copil, dar să poată educa sute/mii de copii în cadrul şcolii la care este angajat.

În cuvintele profesorului Bogdan Glăvan: „Ideea de bază pe care trebuie să o urmărească o reformă veritabilă, şi nu doar o cosmetizare a sistemului, este identică cu ideea după care s-a făcut trecerea de la comunism la capitalism: schimbarea regimului proprietăţii. Pe tarlaua publică lumea se ghidează după principiul «Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc». Competiţia este motorul progresului, iar competiţia nu poate veni decât din sectorul privat.“

Este necesar să înţelegem că educaţia este prea importantă pentru a o lăsa (doar) pe mâna statului.

---

Pentru cei interesaţi să studieze mai în detaliu măsurile propuse, las următoarea bibliografie:

# Pakistan’s lessons in school reform. What the world’s sixth most populous state can teach other developing countries

# Bogdan Glăvan – Cu ce ar trebui să înceapă reforma educaţiei?

# Alex Vesa - Sistem de vouchere pentru învăţământul din România

# Ionuţ Sterpan şi Laurenţiu Ciurea - Costul monopolului statului asupra sectoarelor publice. Cazul educaţiei

# Alex Vesa - Sunt universităţile private un eşec? „Fabricile de diplome“ de la privat au satisfăcut o uriaşă „cerere de diplome“ de la instituţiile de stat

# Alex Vesa - Pledoarie pentru învăţământul privat

# Vlad Topan - Părinţii sau statul?

# David Friedman: o abordare liberală (libertariană) a educaţiei

# Joshua Steimle - How will I educate my children