În 45 dintre Statele Unite ale Americii scrisul de mână va deveni, de anul viitor, materie opţională. Locul scrisului de mână va fi luat de disciplina „Word”. Publicaţia franceză „Le Point” a semnalat cazul, şi de abia de aici, pe filiera francofoniei, dezbaterea a ajuns şi în România - s-a trecut lesne mai departe. Nu mai suntem în stare să recunoaştem, nici măcar în apogeul crizelor, evidenţa? Trăim, iată, din timpul vieţii, moartea copilăriei noastre. Nu ne deosebim, deci, cu nimic de cei dinainte. Suntem banali. Societatea evoluează şi, să fim serioşi!, nici măcar noi nu mai scriem aşa, de ani. Mai ştiţi cum se face litera „K” mare de mână?

Am citit îngrijorat părerile specialiştilor în scrisul de mână (da, există specialişti şi în scrisul de mână). Sunt împărţite – ca toate părerile specialiştilor. „Şi călăria a dispărut!” – s-a spus. M-a îngrozit acest argument, şi nu doar pentru că suntem în plină situaţie a cărnii de cal. Apropo: e o barbarie să omori aşa cai, caii au făcut mai multă istorie decât contemporanii noştri bipezi. Lumea, la apogeul ei, a fost făcută de oameni pe cai, caii n-au dat nici Auschwitzul, nici Hiroshima, de unde poate uşor să rezulte că omul recent e un animal ireversibil degradat.  

Nu ne mai trebuie, aşadar, scrisul de mână. Să dispară! Disperat, am vrut să ies pe străzi şi să îi scutur pe trecători: „Măi, oameni buni, aţi expirat! Degeaba vă mişcaţi ca şi cum nu ar fi aşa, gata, aţi expirat!”. Nu vor mai exista, de acum înainte, în romane, meserii ca aceea de copist. Nu va mai inventa nimeni personaje ca Gogol. De acum, biletele de adio se vor printa. Noi toţi, cei care deplângem până şi moartea caligrafiei, suntem făcuţi de retrograzi, de conservatori. Ar trebui să ne fie milă şi silă de noi înşine! Nu suntem buni de nimic, nu contribuim cu nimic la progres! Deşi, tot acolo vom ajunge: laolaltă cu apologeţii „Word”-ului vom fi arătaţi cu degetul, expuşi în muzeul viitorului, ca nişte bizare specimene. Dragi copii, ştiaţi că fiinţele acestea vechi comunicau fără să folosească tastatura?

Dar unde sunt oamenii din industria creioanelor, a gumelor de şters, a ascuţitorilor, a pixurilor, a stilourilor? De ce nu protestează? De ce nu fac din creioane, gume de şters, ascuţitori, pixuri şi stilouri arme? De ce nu scriu în contra? De ce nu se opun propriei muzeificări? De ce se sinucid? I-am sperat înţelepţi până la sacrificiu, gata să moară în picioare. Am fost un dobitoc.

Nu avem nici măcar dreptul să ne plângem de această dispariţie minoră, să vărsăm, cum s-ar cuveni, o lacrimă pentru moartea scrisului de mână. Căci, câte nu au dispărut? Câte afaceri nu au fost îngropate de apariţia, să zicem, a frigiderelor sau chiar a telefoanelor cu ecran plat? Chiar aşa: câte nu au dispărut? Unde sunt castitatea, onoarea, cuvântul, demnitatea, credinţa, curajul (nu îndrăznesc, în ciuda aceleiaşi evidenţe, să adaug aici şi presa scrisă)? Nu mai sunt. Să nu disperăm, deci: vom trăi şi vom fi vii. Convinşi, ce naivi!, că fiecare fişier poate fi totuşi salvat.