Anchetă la şcoala de unde o elevă de 11 ani a fost dată afară de la ore fiindcă purta o fustă care nu respecta regulamentul. Cum a ajuns fetiţa acasă
0Anchetă de proporţii la şcoala din judeţul Constanţa, unde o elevă de 11 ani a fost dată afară de directoare fiindcă vestimentaţia ei nu ar fi respectat regulamentul şcolii care prevede că fetele trebuie să poate fuste negre simple la ore. După ce a fost alungată din şcoală copila a trebuit să traverseze singură, nesupravegheată, o cale ferată şi o şosea cu patru benzi, pentru a ajunge acasă, potrivit familiei.
În momentul de faţă, inspectoratul şcolar din Constanţa desfăşoară o anchetă în cazul de la Şcoala Gimnazială Nr 2 „Viceamiral Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian. Potrivit inspectorului general Gabriela Bucovală, ancheta se va încheia la sfârşitul zilei de marţi.
Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Horia Oniţă, a declarat pentru "Adevărul" că în aceste cazuri, profesorul care a atacat demnitatea elevului şi l-a pus în pericol trebuie să primească o sancţiune pentru abatere disciplinară şi să i se desfacă contractul de muncă.
Referitor la acest caz scandalos, Oniţă a scris pe pagina sa de Facebook că "Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie".
De altfel, elevii nu au voie să fie scoşi din clasă în timpul orelor, să fie trimişi la colţ, să fie insultaţi şi jigniţi, acestea fiind atacuri la demnitatea unei persoane şi sunt complet interzise în şcoală, potrivit Legii 257/2013.
Potrivit declaraţiilor mamei, Sorina Spilcea, după ce a fost dată afară de la ore, eleva a trebuit să traverseze singură, nesupravegheată, o cale ferată şi o autostradă cu patru benzi, pentru a ajunge acasă, potrivit familiei ei. Mama ei a luat-o la rost pe directoarea şcolii, Elena Preda, cearta fiind filmată.
Mama: Cum vă permiteţi să faceţi copilul meu prost, l-aţi făcut dumneavoastră?
Directoare: Nesimţită. Am întrebat-o „eşti proastă”. Nesimţită am făcut-o.
Mama: De ce doamnă, aţi făcut-o dumneavoastră? V-aţi chinuit dumneavoastră să o creşteţi?
Directoarea: Doamna, doamna
Mama: Nu avea pantaloni pe ea, doar nişte floricele albe pe fustă, ce era o crimă?
Directoare: Copilul nu are ce căuta în şcoală în acele condiţii, nu ştiu cum de a intrat. În regulament scrie clar: fustă neagră.
Mama: Şi dacă avea ceva alb pe ea înseamnă că trebuie să gonim copilul acasă să treacă o cale ferată?
Directoare: Vă rog frumos să părăsiţi clasa, eu am ore acum.