Vreţi cotă de lapte? Formularele de solicitare pentru 2013 se pot depune de acum până la 31 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cota minimă este de 1.000 de kilograme de lapte, iar cea maximă - 1.800 de tone
Cota minimă este de 1.000 de kilograme de lapte, iar cea maximă - 1.800 de tone

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează producătorii de lapte de vacă despre faptul că, începând cu 1 iunie şi până la 31 iulie 2013, se desfăşoară prima perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din rezerva naţională.

Acordarea se va face în funcţie de cantitatea de lapte disponibilă în rezerva naţională, pentru producătorii deţinători de cotă în a căror exploataţie s-a depăşit cota de lapte pe perioada anului de cotă precedent şi pentru exploataţiile care şi-au început activitatea pe parcursul anului de cotă.

Producătorii care accesează rezerva naţională trebuie să îndeplinescă, cumulativ, următoarele condiţii:
a) au depăşit cota individuală de lapte ori şi-au început activitatea în timpul anului de cotă;
b) deţin exploataţii cu un efectiv minim de 2 capete vaci de lapte la sfârşitul anului de cotă sau la data solicitării.

Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

- act de identitate (BI/CI);
- cod unic de înregistrare, după caz;
- cardul de identificare a exploataţiei la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
- paşapoartele vacilor de lapte care fac obiectul extinderii exploataţiei sau investiţiei noi, pentru care a solicitat cota din rezerva naţională, după caz;
- documentele prin care demonstrează cantitatea de lapte obţinută şi comercializată din exploataţia pentru care a solicitat cota din rezerva naţională;
- declaraţie pe propria răspundere privind surplusul cantităţii de lapte vândute direct faţă de cota deţinută, în cazul solicitării de cotă din rezerva naţională pentru vânzări directe.

Cantitatea minimă a cotei din rezerva naţionalã ce poate fi solicitată de către producători este de 1.000 de kg, iar cantitatea maximă este de 1.800.000 kg.

Formularele tip se depun la Centrul Judeţean APIA pe raza căruia funcţionează exploataţia.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite