Vasilescu, BNR: Ne tulbură minţile faptul că în spitale se folosesc dezinfectanţi diluaţi. Observăm că diluarea apare peste tot, începând cu legile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul scandalului dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale, Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că, în România, „diluarea“ apare peste tot, în învăţământ, în legi, în instituţii şi în capitalul uman.

El susţine că stimularea capitalului autohton nu este posibilă fără legi clare, instituţii eficiente şi capital uman bine pregătit.

„Ce cred eu că greşim în această ţară! Divizăm prea mult lucrurile şi omitem contextul. De câteva săptămâni ne tulbură minţile o descoperire: faptul că în spitale se folosesc dezinfectanţi diluaţi. Dar de ce vă uitaţi numai în spitale? Asfaltul din drumurile noastre nu este diluat? Învăţământul nu este diluat? Şi apoi legile, instituţiile şi capitalul uman din aceste instituţii. Observăm că diluarea apare peste tot, începând cu legile. Mii de legi cu care lucrăm în această ţară sunt diluate. Chiar preşedintele Curţii Constituţionale vorbea zilele trecute de 14.000 de legi încâlcite. Vorbim de legi care fac injustiţie în ţara noastră prin faptul că sunt încâlcite“, a spus Vasilescu, potrivit Agerpres. 

Adrian Vasilescu, care a precizat că vorbeşte în nume personal, a adus în discuţie o serie de studii, din care reiese ca la începutul secolului trecut România avea o pondere de 0,8% în capitalul mondial, fiind a 11-a ţară din Europa după acest indicator. Ponderea României în capitalul mondial a scăzut şi a ajuns în 1990 la 0,3%, iar în prezent ţara noastră este a şaptea din Uniunea Europeană după populaţie, a 17-a după valoarea Produsului Intern Brut (PIB), şi a 27-a după PIB/locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare.

„Problema nu este să stimulăm capitalul românesc pur şi simplu, problema este ce facem noi în această ţară să mişcăm lucrurile. Pentru că este o nedreptate pe care ne-o facem singuri. O ţară care este a şaptea în UE după populaţie, are înaintea ei 10 ţări cu populaţie mai mică şi cu PIB mai mare! Această nedreptate se vede până la urmă în modul în care trăieşte populaţia acestei ţări“, a subliniat Vasilescu.

În opinia sa, lucrurile trebuie să înceapă de la şcoală. „Există un dicton care circulă în zilele noastre: «O ţară reprezintă în ochii lumii, exact atât cât reprezintă educaţia în ochii ei»“, a mai spus Adrian Vasilescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite