Studenţii nu vor beneficia de cele 12 călătorii gratuite cu trenul. Coaliţia de guvernare nu susţine amendamentul depus de Florin Roman
0Liderii coaliţiei de guvernare PNL – USR PLUS - UDMR nu vor susţine amendamentul care ar oferi studenţilor 12 călătorii gratuite cu trenul, pe lângă reducerea de 50% la achiziţionarea biletelor.
Potrivit informaţiilor transmise de Digi24, liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR au stabilit să nu susţină amendamentul depus de parlamentarul PNL Florin Roman, care a solicitat să fie modificată ordonanţa de urgenţă a Guvernului ce reducea gratuitatea de care beneficiau studenţii pentru transportul cu trenul la 50%, Parlamentarul liberal propunând ca aceştia să aibă pe parcursul anului 12 călătorii dus-întors gratuite.
Conform sursei citate, de această dată însă, reprezentanţii Coaliţiei au decis că vor vota împotriva acestui amendament pentru a susţine forma ordonanţei de urgenţă venită de la Guvern.
Liderul PNL, Ludovic Orban, declarase anterior şedinţei de Guvern că va susţine amendamentul referitor la călătoriile gratuite cu trenul pentru studenţi, în cazul în care coaliţia de guvernare va lua o decizie în acest sens.
"Eu voi face ce se hotărăşte în cadrul coaliţiei", a afirmat Orban la Parlament.
Orban a precizat că amendamentul a fost depus fără semnătura sa.
"A depus amendamentul, vedeţi că l-a depus fără semnătura mea. Dacă se va lua o decizie în coaliţie de a susţine acest amendament, îl voi susţine şi eu", a precizat preşedintele PNL.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea că susţine propunerea şi că ar vota în favoarea ei. "Da, sunt convins că această propunere ar putea să treacă", a precizat acesta.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că studenţii vor avea doar 50% reducere la transportul cu trenul, dând exemple din alte ţări europene, care nu acordă gratuitate.
Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat.