Românii iau cu asalt litoralul, de Paşte. Ofertele încep de la 63 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe Litoral, ceea ce înseamnă mai puţin de 30%, vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai şi vor primi turişti în această perioadă, staţiunile cele mai căutate fiind Mamaia şi Vama Veche, urmate de Eforie Nord.

Faţă de 1 Mai anul trecut, numărul turiştilor prezenţi pe Litoral va fi cu 25% mai mare, iar o parte dintre ei sunt români care lucrează în străinătate şi care s-au întors pentru a petrece Paştele în ţară, potrivit unui studiu al agenţiei de turism Litoralulromanesc.ro.

Pentru că anul trecut Paştele a fost la începutul lunii aprilie şi vremea nu s-a arătat prea prietenoasă, doar câteva hoteluri au fost deschise la malul Mării Negre şi numărul de turişti a fost nesemnificativ. Au venit, în schimb, de 1 Mai 2018, însă cu 20% mai puţini decât de 1 Mai 2017, iar sejurul mediu a durat atunci doua zile.

„Anul trecut, acei clienţi care n-au mai putut ajunge la mare de Paşte nu au rămas acasă şi au plecat fie prin ţară, la pensiuni, fie în străinătate, şi aşa se explică acea scădere de 1 Mai, pentru că cei mai mulţi români aleg, la începutul sezonului, să meargă undeva în vacanţă fie de Paşte, fie de 1 Mai şi alocă un singur buget pentru asta. Anul acesta, însă, când cele două minivacante - Paştele şi 1 Mai - sunt despărţite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puţin 25% mai multi turisti decât de 1 Mai anul trecut, potrivit evoluţiei rezervărilor”, a declarat Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cum majoritatea evenimentelor organizate pe Litoral în această perioadă vor fi de Paşte, şi turiştii se vor concentra pe această perioadă. Astfel, 70% dintre cei care ajung pe Litoral vin în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni. Restul ajung fie după Paşte, în intervalul 29 aprilie - 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai. „Comparativ cu anii trecuţi, în acest an se remarcă destul de multe sejururi vândute de 5-7 zile, ceea ce înseamnă o vacanţă în toată regula în această perioadă”, a mai spus Ionuţ Nedea.

Din datele Litoralulromanesc.ro, din totalul celor peste 300 de hoteluri existente pe Litoral, doar 80 vor fi deschise în această perioadă. Cea mai aglomerată staţiune va fi Mamaia, urmată de Vama Veche, unde structurile de cazare vor avea un grad de ocupare apropiat de 100%. Urmează Eforie Nord, iar la polul opus se situează Saturn. Pentru întreg litoralul românesc, gradul mediu de ocupare al hotelurilor deschise în această perioadă va fi de aproximativ 70%.

Din ce în ce mai multe rezervări vin din străinătate şi au ajuns să ocupe în jur de 7% din total, chiar dacă majoritatea acestora sunt facute de românii care lucrează peste graniţe. Cu toate acestea, evenimentele organizate pe litoral, distracţia din cluburi şi preţurile de cazare şi masă foarte mici în comparaţie cu alte destinaţii atrag şi străini, în special din Marea Britanie, Spania, Italia sau Israel.

Majoritatea vacanţelor pentru această perioadă se vând în luna aprilie, însă rezervările au început din ianuarie. Un sejur în această perioadă costă de la 63 lei/cameră/zi în staţiunea Eforie Sud şi ajunge până la 600 lei/cameră/zi în Mamaia, dar preţurile medii de cazare în staţiunea Mamaia nu depăşesc 180 lei/cameră/zi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite