Primul export de gaze naturale din lume începe în anul 1891, odată cu pozarea unei conducte din Bartie, Ontario - Canada şi Buffalo, New York - SUA. Al doilea export de gaze din lume şi primul din Europa se derulează începând cu 30 august 1940, odată cu intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena, respectiv anexarea Transilvaniei de Nord Ungariei.

Urmare a înţelegerilor dintre Ribbentrop şi G. Ciano, miniştrii de Externe ai Germaniei şi respectiv ai Italiei, desfăşurată la Viena în 26 august 1940, se hotăreşte soarta României: „fie se încheie un arbitraj privind Transilvania, fie va fi sfârşitul României”, după cum declara ministrul de Externe al României, M. Manoilescu. Astfel, în data de 30 august 1940 se semna „Dictatul de la Viena”, care avea repercusiuni teritoriale semnificative asupra Transilvaniei. În urma acestor consecinţe, oraşul Tg, Mureş, în care Societatea de Gaze SONAMETAN avea o distribuţie de gaze naturale, este preluat de statul ungar. Secţia de Distribuţie Gaze Tg. Mureş, cu întreg inventarul ei şi conducta de transport Seuca Tg. Mureş pe o porţiune de 9 km, urma să funcţioneze pe teritoriul Ungariei. Secţia de distribuţie şi conducta de transport au fost operate în continuare tot de către SONAMETAN, aceasta exportând gaze din România (de pe teritoriul rămas României) din câmpul Şaroş. Acest export a continuat până în  anul 1944, când Transilvania revine României.

Statisticile internaţionale nu iau în considerare acest moment istoric şi stabilesc că al doilea export de gaze naturale din lume şi primul din Europa este exportul realizat în anul 1946 din URSS spre Varşovia din zăcământul de gaze de la Stryji în vestul Belarusiei. Deşi acest moment este consemnat în lucrările de specialitate ca fiind primul export al gazelor naturale, considerăm că situaţia trebuie analizată sub aspectul istoricului său. Astfel, zona Stryji, din care se exportau aceste gaze şi teritoriul pe care s-a pozat conducta au aparţinut Poloniei, acestea fiind ulterior anului 1945 cedate URSS, urmare a unor Conventii internaţionale. Punerea în valoare a zăcământului de la Stryji, respectiv construirea conductelor de transport a gazelor fiind realizate, de asemenea, de polonezi. Cele expuse anterior ne permit să apreciem că URSS a „primit“ un zăcământ de gaze şi sistemul de conducte pentru transportul gazelor din acest zăcământ către o direcţie de livrare - Varşovia - stabilită înaintea preluării teritoriului de către URSS. În concluzie, această primă livrare a gazelor naturale poate fi apreciată ca fiind un export tehnic impus şi mai puţin stabilit de comun acord în baza unor negocieri. Dar o situaţie similară s-a realizat cu 6 ani mai devreme în România, tot printr-o conjunctură convenţională, de aceea consider că primul export de gaze naturale din Europa a fost cel realizat din România către Ungaria în anul 1940.

Catalogând cele două situaţii amintite anterior conjuncturale, primul export de gaze din Europa stabilit prin negocierea interpretării se realizează în anul 1958 între România şi Ungaria, în baza Convenţiei între Guvernul României şi cel al Ungariei semnată în anul 1952, prin care se convenea livrarea gazelor naturale în Ungaria (moment istoric de asemenea neconsemnat în nici o statistică internaţională).

La 12 iunie 1952 se semnează o convenţie între Guvernul României şi cel al Ungariei prin care se convenea livrarea gazelor naturale în Ungaria printr-o conductă de 10" construită la vest de Satu Mare. Acest act venea la 61 de ani de la primul export de gaze naturale din lume, cel între Canada şi SUA.

La 6 martie 1956, printr-o HCM, se modifică prevederile convenţiei, punerea în exploatarea a acestei conducte urmând a se realiza 1 octombrie 1958, urmând a livra o cantitatea anuală de 200 mil. mc timp de 25 de ani.

Acest export s-a realizat cu 7 ani înaintea exportului comerciale al gazelor din Olanda către Germania şi cu 9 ani înaintea exportului comercial de gaze din Rusia (cel mai mare exportator de gaze din lume începând cu anii ’80 până în prezent) către Cehoslovacia.

Exporturile României au variat între 3,3% din cantitatea de gaze produsă în anul 1949 şi 0,8% în anul 1973.

Deşi Convenţia semnată între Guvernele Ungariei şi României prevedea să se exporte gaze în Ungaria pe o perioadă de 25 ani (până în anul 1983), prevederile acesteia nu au putut fi respectate datorită creşterii consumului intern de gaz, depletării zăcămintelor şi clauzelor contractului de import al gazelor din Federaţia Rusă (interzicerea exportului gazelor ruseşti). Anul 1981 a fost ultimul an în care România s-a mai numărat între ţările exportatoare de gaze naturale.