România primeşte 57 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea drumului naţional Dej-Baia Mare
0România va primi aproximativ 57 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea drumului naţional Dej-Baia Mare, parte a unui proiect major retrospectiv, ale cărui lucrări de reabilitare au fost finalizate în 2016, după ce comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat o contribuţie financiară prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).
"Prin acest proiect de infrastructură s-au creat condiţii mai sigure şi mai confortabile de călătorie între cele două oraşe. De asemenea, investiţia este benefică şi pentru economia locală. Ştim cu toţii cât de importante sunt căile de transport pentru dezvoltarea unei regiuni. Această investiţie are potenţialul de a atrage companii şi de a stimula piaţa forţei de muncă", a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.
Principalii beneficiari ai infrastructurii reabilitate sunt utilizatorii locali, naţionali şi internaţionali ai reţelei de transport, locuitorii din judeţele Cluj şi Maramureş, comunităţile locale şi serviciile publice. DN 1C face parte din Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T). Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial de „Transport” 2007–2013, în cadrul Axei prioritare 2, „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil”.
României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007–2013. Acestea au contribuit, alături de alte realizări, la construirea a 368 de kilometri de drum şi la reabilitarea altor 1.900 de kilometri. În perioada 2014–2020 România beneficiază de o alocare de 23 de miliarde de euro.