Rezervele valutare la Banca Naţională au crescut la 30,22 miliarde de euro în luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) însumau 30,22 miliarde de euro la sfârşitul lunii mai, faţă de 30,09 miliarde de euro la finalul lui aprilie, a anunţat marţi banca centrală.

În luna mai au avut loc intrări de 528 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de bănci, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele, şi ieşiri de 402 milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,61 miliarde de euro.

Astfel, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) se ridicau 33,834 miliarde de euro la sârşitul lunii mai, faţă de 33,682 miliarde de euro la 30 aprilie.

Plăţile scadente în iunie în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice însumează circa 442 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite