Principalele modificări aduse Legii insolvenţei. Ce se întâmplă cu firmele aflate în prezent în această procedură
0Guvernul a adoptat joi proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei, care prevede printre altele transformarea creanţelor bugetare în acţiuni. Ministrul Finanţelor a explicat ce se va întâmpla cu firmele aflate în prezent în insolvenţă.
Ministrul Finanâţelor, Eugen Teodorovici, a dat asigurări că actul normativ nu se va aplica retroactiv, ceea ce înseamnă că firmele aflate în prezent în insolvenţă se vor ghida după vechile legi - Legea 85/2006 şi Legea 85/2014, în funcţie de data la care au intrat în această procedură.
Principalele prevederi:
„Planul de reorganizare poate prevedea doar conversia creanţelor bugetare în acţiuni, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1. să rezulte din conţinutul planului de reorganizare, pe baza analizei economicofinanciare, faptul că societatea debitoare îşi poate continua activitatea, măsura propusă fiind una viabilă pentru societate;
2. să rezulte din conţinutul planului de reorganizare faptul că aceasta modalitate de stingere a creanţei bugetare duce la maximizarea recuperării creanţei statului, faţă de situaţia intrării debitorului in faliment;
3. conversia să fie integrală si efectuată la valoarea creanţei bugetare deţinute, ea neputând fi cumulată cu măsura reducerii creanţei bugetare.
Creditorul bugetar poate aproba planul de reorganizare în care este propusă reducerea creanţei bugetare negarantate, reducere fundamentată de administratorul judiciar în cuprinsul planului, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
a) măsura de reducere reprezintă modalitatea optimă de recuperare a creanţei bugetare negarantate, faţă de situaţia intrării debitorului in faliment;
b) debitoarea deţine un fond de comerţ care sa îi permită continuarea activităţii;
c) măsura de reducere conduce la viabilizarea societăţii debitoare;
În cazul în care administratorul judiciar propune în planul de reorganizare măsura reducerii creanţelor bugetare negarantate cu până la 50%, creditorul bugetar aprobă planul în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ criteriile prevăzute la alin. (51) şi cel puţin încă un criteriu din următoarele:
a) să rezulte un nivel de cel puţin 50% al obligaţiilor fiscale curente datorate pe perioada executării planului de reorganizare faţă de nivelul mediu anual al acestora înaintea intrării în insolvenţă;
b) societatea debitoare trebuie să desfăşoare o activitate de interes public;
c) societatea debitoare trebuie să desfăşoare o activitate strategică într-o anumită ramura economică.
„Modificările din legislaţie au rolul de a stopa unele practici abuzive, precum insolvenţele repetate, în scopul de a eluda plata obligaţiilor către parteneri şi la bugetul de stat”, a afirmat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Premierul a invocat faptul că peste 28.600 de contribuabili cu creanţe bugetare se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa.
„În aceste condiţii, venim cu un set de reglementări care să facă mai eficientă procedura insolvenţei. Avem în vedere atât asigurarea condiţiilor pentru redresarea firmelor viabile, cât şi protejarea banilor publici prin recuperarea creanţelor la bugetul de stat”, a mai spus premierul.