Ponta: România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a acestei „supărări“ a lui Băsescu. E vorba de cofinanţarea suplimentară la proiecte UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a faptului că preşedintele Traian Băsescu refuză să semneze Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), banii reprezentând cei 10% în plus pentru cofinanţare de la Uniunea Europeană (UE).

„Singurul efect direct pe care îl avem este pierderea acelui top-up, acel 10% în plus pe care îl primim ca şi cofinanţare de la UE. Practic, e vorba de 1,7 miliarde de lei pe an, deci 150 de milioane lei pe lună, deci 30-35 de milioane de Euro pe care îi piedem în fiecare lună de la Comisia Europeană, pentru că în loc de 95% cofinanţare primim doar 85%. Deci, dacă vreţi, primul calcul al acestei supărări a preşedintelui - 150 milioane de lei pe lună pe care îi pierdem de la Comisia Europeană“, a spus Ponta.

Premierul a precizat că se va vedea în zilele următoare dacă sunt probleme pe cursul de schimb sau pe dobânzile pe care le plăteşte statul român.

Ponta a spus că memorandumul nu poate fi trimis la FMI, pentru că e vorba de un acord internaţional şi, conform Constituţiei, acordurile internaţionale trebuie semnate şi de preşedinte.

Şeful statului a anunţat aseară că nu va semna memorandumul cu FMI din cauza accizei suplimentare de 7 cenţi pe litrul de carburant.

MAI PUTEŢI CITI:

BNR demontează argumentul deflaţiei invocat de Liviu Voinea pentru creşterea accizelor. Croitoru: "Nu e corect să creşti taxele când ai cheltuieli ineficiente"

Ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, a justificat creşterea accizei la carburanţi ca factor de combatere a scăderii cererii, care ar provoca prăbuşirea preţurilor (deflaţia). Replica băncii centrale: acest pericol nu există.

Să spargem misterul noii taxe pe combustibili: denumirea corectă, destinaţia exactă

„Adevărul” vă prezintă denumirea corectă şi destinaţia exactă ale celor 7 eurocenţi pe litrul de combustibil pe care îi vom plăti de la 1 ianuarie 2014.

Bugetul pe 2014, făcut pentru baronii locali. Cum ar putea fi acoperit din bani europeni

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acciza pe combustibil şi a venit cu o soluţie: mai puţini bani de la bugetul de stat pentru baronii locali şi o mai bună utilizare a fondurilor europene care le revin. “Adevărul” a analizat propunerea făcută de şeful statului şi modul în care poate fi pusă în practică.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget: Acciza la carburanţi creşte din cauza pericolului deflaţiei. E o problemă în toată Europa

Creşterea accizelor şi impunerea uneia supimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi vin în contextul pericolului deflaţiei, care se manifestă în toată Europa, inclusiv în Germania, a declarat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.

Benzina şi motorina se scumpesc din cauza dublei accizări. Ce scumpiri mai aduce acordul negociat cu FMICreşterea accizelor şi taxarea construcţiilor speciale vor genera costuri pe care producătorii, comercianţii şi transportatorii le vor transfera la consumatorii finali – cetăţenii de rând.

 

Guvernul se aşteaptă ca preţul benzinei şi al motorinei să crească cu 30-40 de bani pe litru în urma introducerii noilor accizeModificările care vor fi operate de Guvern începând cu anul viitor în cazul accizelor aplicate carburanţilor vor genera o scumpire a benzinei şi motorinei cu 30-40 bani pe litru, în funcţie de produs, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru.

 

DOCUMENT Cât se aşteaptă Guvernul să încaseze anul viitor la bugetul de stat din majorarea salariului minim, din accize şi din noile taxeVeniturile bugetului consolidat vor însuma anul viitor tot 32,9% din Produsul Intern Brut, dar un PIB calculat în creştere de la 625,6 miliarde lei la 658,6 miliarde lei. Cheltuielile se vor ridica la 35,1% din PIB. Cursul mediu de schimb luat în calcul este 4,45 lei/euro.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite