PCC se opune soluţiilor de reoganizare a Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele doua soluţii de reorganizare a Oltchim propuse până acum sunt contrare intereselor statului roman pentru că se bazează pe o ştergere extrem de mare a creanţelor deţinute de stat, susţin reprezentanţi ai grupului germano-polonez PCC, acţionar minoritar al Oltchim, scrie news.ro.


PCC a elaborat un plan propriu de reorganizare pentru Oltchim pe care l-a trimis la Comisia Europeană.


Potrivit acestuia, Oltchim este în realitate pe pierderi, deşi a afişat profit în primul semestru, şi acuză statul de politici socialiste în privinţa combinatului din Râmnicu Vâlcea, care generează pierderi creditorilor, bugetului de stat şi companiilor de stat obligate să furnizeze în continuare materie primă către Oltchim. 

Cele două planuri de reorganizare propuse până în prezent se bazează de fapt pe o ştergere extrem de mare a creanţelor deţinute de stat, direct sau indirect, şi nici nu prevăd modalităţi care să permită statului să-şi valorifice acţiunile detinute în Oltchim, potrivit PCC.

„Practic, în oricare dintre aceste două scenarii, statul pierde atât în calitate de creditor (valoarea creanţelor fiind deja diminuată extrem de mult de la aproximativ 800 milioane euro la 300 milioane euro), cât şi de actionar, unde pierde întreaga valoare a acţiunilor. Un alt aspect are în vedere evaluarea Oltchim la 307 milioane euro, care, în opinia PCC SE, este mult exagerată, dat fiind faptul ca valoarea reală a Oltchim este mult mai mică şi, oricum, valoarea companiei s-a redus mult în timp”, potivit lui Wojte Zaremba, reprezentant PCC.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite