Ministrul Mediului: În România se taie ilegal 8,8 milioane de metri cubi de pădure anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România se taie ilegal o cantitate de 8,8 milioane de metri cubi de pădure, motiv pentru care de la 1 septembrie va începe să funcţioneze Garda Forestieră, a declarat, joi, la Deva, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„În România se taie ilegal, anual, 8,8 milioane de metri cubi de pădure. (...) Este o problemă de interes naţional, o problemă de securitate naţională. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceste tăieri ilegale să nu mai fie făcute“, a spus ministrul Mediului, potrivit Mediafax.

Comisarii Gărzii Forestiere vor trebui să apere pădurea de tăierile ilegale, mai ales că prejudiciul creat de operaţiunile împotriva legii se ridică la 1,5 miliarde de lei.

Oficialul a mai spus că, prin implementarea Radarului Pădurilor, transportul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu aproximativ 30 la sută, conform unui bilanţ realizat la patru luni după aplicarea acestui nou concept.

În ceea ce priveşte Garda Forestieră, ministrul a adăugat că aceasta s-a format prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale şi urmează să îşi înceapă activitatea la 1 septembrie, imediat ce grila de personal va fi aprobată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

„Comisarii Gărzii Forestiere vor fi extrem de vigilenţi deoarece criteriile lor de selecţie vor fi extrem de dure. Vor avea parte şi de un test de integritate. I-am avertizat că atât timp cât remuneraţia este la nivel de ANAF şi pretenţiile populaţiei sunt extrem de mari în ceea ce priveşte această instituţie, au toate facilităţile create, deci, ca atare, vor trebui să-şi facă munca în slujba cetăţeanului şi să apere această avuţie extrem de importantă“, a mai spus ministrul Mediului.

Cele nouă comisariate de regim silvic şi vânătoare se vor transorma în nouă Gărzi Forestiere, noile structuri urmând să preia personalul şi patrimoniul comisariatelor, cu posibilitatea suplimentării posturilor, se arăta într-o ordonanţă de urgenţă aprobată, în 30 iunie, de Guvern.

Gărzile Forestiere vor prelua de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.

Mai multe proteste au avut loc recent împotriva defrişărilor ilegale. Acestea au avut loc în contextul adoptării Codului Silvic. Documentul stabileşte o cotă maximă de 30% pentru o companie în prelucrarea lemnului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite