Marcel Boloş estimează că România ar putea încasa 3 miliarde de euro în iulie, în baza primei cereri de plată din PNRR
0România ar putea încasa 3 miliarde de euro de la Comisia Europeană (CE), în baza cererii de plată numărul 1 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmisă la finele lunii mai, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş.
„Comisia Europeană are o perioadă de două luni pentru verificarea cererii de plată, perioadă în care mai poate să solicite informaţii care consideră dumnealor că mai sunt necesare pentru definitivarea verificărilor. Noi estimăm că în cursul lunii iulie România va încasa cei trei miliarde de euro, în condiţiile în care toate clarificările dumnealor au fost rezolvate şi toate documentele care mai pot fi solicitate sunt trimise.”, a transmis Marcel Boloş, informează Agerpres.
Potrivit oficialului, în octombrie va fi trimisă cea de-a doua cerere de plată.
„Anul acesta mai avem în luna octombrie cea de-a doua cerere de plată, dar ea este aferentă jaloanelor pe care le avem de îndeplinit pentru trimestrul I, respectiv trimestrul II din 2022. În trimestrul I avem de îndeplinit 21 de jaloane, iar în trimestrul II încă 27 de jaloane.
În momentul de faţă, România din punct vedere al ministerelor de linie, la termenele stabilite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi-a îndeplinit aceste jaloane. Procedura de validare a jaloanelor de către Comisia Europeană durează între două şi trei luni până când la fiecare jalon sunt completate toate informaţiile suplimentare, toate documentele necesare. Asta nu înseamnă că noi terminând cu un jalon la data pe care am stabilit-o prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă validarea s-a şi încheiat", a subliniat demnitarul.
Săptămâna trecută, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat, în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a aprobat ultimul document necesar pentru ca cererea de plată numărul 1, cu termen pe data de 31 mai 2022, să fie transmisă la Comisia Europeană.