Lucrările la primul tronson din Drumul Apusenilor, finalizate cu 3 luni înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Consiliul Judeţean Bihor
Foto: Consiliul Judeţean Bihor

Primul tronson din cadrul celui mai mare proiect de infrastructură rutieră montană din Transilvania, din ultimii ani, a fost finalizat cu trei luni mai devreme decât termenul prevăzut în contract, transmite Digi24.

Potrivit sursei citate, este vorba despre 13 kilometri din Drumul Apusenilor, şoseaua care va lega Bihorul de DN1.

Drumul face parte din proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”. Au fost realizate lucrări de reabilitare şi modernizare prin executarea unor poduri, podeţe şi ziduri de sprijin, precum şi o serie de elemente destinate siguranţei circulaţiei.

„Lucrările de modernizare pe Drumul Judeţean 108K, între localitatea Remeţi şi limita dintre judeţele Bihor şi Cluj (Valea Drăganuului), au fost finalizate.  (…) Lucrările la obiectivul de investiţii „Traseul Regional Transilvania Nord; Drumul Apuseni; Reabilitare şi modernizare DJ108K, L totală = 12,893 km, judeţul Bihor” au început în luna noiembrie, anul 2019. Acestea au fost încheiate înainte de termenul stabilit prin contract, adică 28.11.2021.”, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor, săptămâna trecută.

Executantul lucrării este o asociere de firme de construcţii şi proiectare, a cărei lider este S.C. Drumuri Orăşeneşti S.A.Valoarea totală a proiectului este de 22.267.358,91 lei, fără TVA, şi este asigurată din fonduri europene.

Potrivit Digi24, Bianca Firezar, purtător de cuvânt CJ Bihor, a transmis: „Leagă trei zone importante turistice din judeţ, vorbim de Stâna de Vale, Valea Iadului şi limita cu judeţul Cluj, Valea Drăganului, un loc foarte cunoscut şi îndrăgit de turişti. Lucrările au început în 2019, în luna noiembrie, şi termenul de finalizare era luna noiembrie, anul acesta, dar s-au încheiat cu trei luni înainte de termen.”

Cei aproape 13 kilometri finalizaţi din Drumul Apusenilor se continuă în judeţul Cluj, până la legătura cu Drumul Naţional 1, tronson pe care încă se lucrează de zor.

Drumul Apusenilor va lega DN1 şi de Stâna de Vale, prin Valea Iadului, o veste îndelung aşteptată de proprietarii de pensiuni din zonă. 

Alina Spătărelu, proprietar complex touristic, a transmis: Infrastructura turistică ajută la dezvoltarea turismului românesc. Cu finalizarea acestui proiect ne vom dezvolta şi vom deschide legăturile spre Cluj sau în cealaltă parte a ţării.

Tronsonul 1 al Drumului Apusenilor cuprinde DJ 764 (Beiuş – Budureasa – Stâna de Vale ) şi DJ 108J (Stâna de Vale – Coada Lacului Remeţi), are o lungime totală de 43,375 km şi este finalizat, în prezent, în proporţie de 40%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite