Bucureştenii pot vedea trei staţii de metrou din Drumul Taberei. Linia Eroilor - Drumul Taberei, deschisă circulaţiei peste un an
0Bucureştenii vor putea vizita noile staţii de metrou Favorit, Drumul Taberei 34 şi Orizont de pe Magistrala 5, sâmbăta viitoare, a anunţat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor.
Tronsonul ar urma să fie dat în funcţiune în semestrul doi al anului viitor.
„De mâine într-o săptămână vă invităm din nou la Ziua Porţilor Deschise în Drumul Taberei şi acolo o să vă punem la dispoziţie trei staţii de metrou, Favorit, Drumul Taberei 34 şi Orizont, care o să fie puţin mai avansate decât cele de la Străuleşti şi Laminorului. Vrem să le arătăm bucureştenilor care au fost afectaţi mulţi ani de trafic cum o să arate magistrala”, a psus Buşe.
„Aceasta va fi gata în semestrul doi al anului viitor, probabil octombrie - noiembrie 2017", a mai declarat ministrul.
Licitaţie pentru trenuri noi
Metrorex va organiza o licitaţie pentru achiziţia de 26 de noi trenuri, dintre care 13 vor circula pe tronsonul Eroilor - Drumul Taberei, ce va fi dat în folosinţă anul viitor.
Până la finalizarea achiziţiei vor circula zece trenuri vechi pe această rută, a mai spus acesta. După achiziţie, 13 trenuri noi vor circula pe tronsonul Eroilor - Drumul Taberei, iar celelalte 13 pe tronsonul Eroilor – Iancului.
Valoarea estimativă este de circa 150 de milioane de euro, spunea Aldea luna trecută. Licitaţia anterioară privind achiziţia trenurilor a intrat în vizorul DNA.
„Noi am luat în calcul să echipăm trenuri Bombardier, trenuri pe care le avem în funcţiune pe Magistrala 1 şi 3, cu echipamente speciale care să fie compatibile cu sistemul de automatizare a traficului şi să putem funcţiona la început cu un număr de trenuri vechi, până rezolvăm problema legată de achiziţia de trenuri (...) La început da, doar cu zece trenuri", a afirmat Aldea astăzi, scrie news.ro.
Garniturile Bombardier au fost cumpărate în perioada 1999 - 2008.
El a punctat că va încerca să demareze anul viitor licitaţia pentru achiziţia noilor trenuri de metrou pentru Magistrala 5.
Conform Metrorex, Secţiunea Eroilor — Universitate — Piaţa Iancului face parte din proiectul Magistrala 5 de metrou: Râul Doamnei — Pantelimon, cuprins în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti — Ilfov.
Proiectul prevede ca, până în anul 2017, să fie pusă în funcţiune Secţiunea 1, cuprinsă între Râul Doamnei şi Eroilor, până în 2023 Secţiunea 2 (Eroilor — Piaţa Iancului), iar până în 2028 Secţiunea 3 (Piaţa Iancului — Pantelimon). Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei — Eroilor este estimată la 570 milioane de euro.