Legea Nabucco a fost promulgată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în data de 31 mai, decretul de promulgare a legii Nabucco, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Aceasta „este menită a accelera, pe teritoriul României, toate lucrările necesare implementării proiectului Nabucco, proiect ce urmăreşte accesarea gazelor naturale din faza a doua de exploatare a câmpului azer Shah Deniz şi transportul acestora pe piaţa europeană”, se arată în comunicat. 

Gazoductul ar aduce „importante avantaje de ordin strategic şi comercial pentru România şi va putea contribui semnificativ la creşterea securităţii energetice a Europei centrale şi de sud-est, precum şi a întregii Uniuni Europene”. 

Proiectul urmează să lege, în varianta Nabucco Vest, depozitul de gaze de la Baumgartden, din Austria, cu graniţa Turciei, via Ungaria şi Bulgaria. În Turcia va face joncţiunea cu o altă conductă, numită TANAP, care va transporta gazul azer.

Din partea României participă în proiectul gazoductului Nabucco compania de stat Transgaz, transportatorul naţional de gaze. Alături de aceasta, mai sunt parteneri OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria) şi Botas (Turcia). Nemţii de la RWE s-au retras de curând iar OMV a preluat acţiunile acestora. Un pachet din acestea vor fi cedate grupului GdF SUEZ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite