Happy Tour va contesta amenda dată de Consiliul Concurenţei pentru presupusa înţelegere asupra preţurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proprietarul agenției de turism a declarat că nu a reușit să își respecte contractul (foto: dejeanul.ro)

Una dintre agenţiile amendate de Consiliul Concurenţei pentru că, împreună cu alte 12, s-ar fi înţeles asupra preţurilor practicate pentru avioanelor charter, a anunţat că va contesta amenda dată de Autoritate.

Consiliul Concurenţei a investigat o serie de companii de turism, inclusiv Happy Tour, pentru participarea la o pretinsă înţelegere anticoncurenţială ce a avut loc în legătură cu operarea charterelor. 

„Happy Tour nici măcar nu a fost prezentă pe piaţa relevantă investigată, iar înseşi elementele de probă din dosarul de investigaţie arată un comportament corect al companiei, prin practicarea de preţuri reduse la produsele turistice, pe parcursul perioadei investigate. Prin urmare, anchetarea şi, mai ales, sancţionarea agenţiei pentru practici neconcurenţiale pe acest segment este total nejustificată”, susţine agenţia, sugerând că nu există „probe care să incrimineze în mod direct Happy Tour”. 

„În acest moment, se analizează toate posibilităţiile legale pentru contestarea amenzii”, a precizat agenţia, adăugând că „pe întreaga durată a investigaţiei, Happy Tour a fost total transparentă, a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei toate documentele necesare anchetei, a cooperat prompt de fiecare dată şi a oferit toate informaţiile necesare pentru o evaluare cât mai corectă”. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite