Guvernul anunţă un nou pachet de măsuri de sprijin pentru economie
0Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că Guvernul lucrează la noi măsuri economice sectoriale pentru sprijinirea companiilor şi angajaţilor care îşi continuă activitatea în această perioadă.
Mai precis, noile măsuri pregătite de Guvern presupun: scutirea de la obligaţia de plată a chiriilor pentru operatorii economici care şi-au suspendat activitatea în spaţiile închiriate ca urmare a măsurilor impuse de starea de urgenţă, suspendarea impozitului pe clădiri pentru proprietarii de spaţii închiriate în care activitatea a fost întreruptă şi exceptarea primelor şi bonificaţiilor în bani din categoria veniturilor asimilate salariilor acordate angajaţilor care activează în sectoare economice în contact direct cu clienţii (retail, curierat etc.) pe perioada stării de urgenţă.
La acestea se adaugă alte facilităţi la plata unor obligaţii fiscale şi bugetare datorate de unii operatori economici (turism, industria agro-alimentară, organizatori evenimente etc.).
„Continuăm consultările cu industriile afectate şi lucrăm în aceste zile în Guvernul Orban pentru a adopta noi măsuri economice sectoriale care să ajute companiile şi angajaţii care îşi continuă activitatea în această perioadă dificilă”, anunţă Dancă.
El arată că Guvernul Orban, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, lucrează pe mai multe paliere şi domenii la Planul de relansare economică, prin transformarea măsurilor de protecţie socială în măsuri active de sprijin a salariaţilor care îşi reiau activitatea, scheme de garanţii şi ajutoare de stat pentru IMM-uri şi marile companii pentru capital de lucru şi investiţii, alocarea de fonduri naţionale şi europene pentru investiţii private şi publice, măsuri de sprijin pentru industria locală şi de stimulare a consumului de bunuri şi servicii produse în România.
Dancă menţionează că primul pachet măsuri de sprijin adoptat de Guvernul PNL pentru românii afectaţi de criza coronavirus este în vigoare şi produce efecte.