În contextul în care Bulgaria deţine astăzi preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene iar tema principală de discuţii o reprezintă relaţia blocului european cu Balcanii de Vest, Rusia pregăteşte o lovitură securităţii energetice exact ţărilor din Estul Europei, cele mai vulnerabile din UE la acest capitol.

Şi, uite aşa, ne vom apropia de un nou moment al adevărului: fie vom vedea eficienţa politicii de vecinătate a UE, fie ne vom trezi că Bruxelles-ul va ceda fix în mijlocul Balcanilor de Vest. Da, acesta este un nou test la care va fi supusă Comisia Europeană în faţa diversificării resurselor energetice şi faţă de susţinerea ideii de uniune, ca principiu.

Scurtă cronologie:

  • În iulie 2017, Gazprom a semnat o serie de contracte cu Serbia, Ungaria şi Bulgaria cu scopul de a le dezvolta infrastructura şi de a spori capacitatea interconectoarelor dintre aceste ţări pentru a permite transportul unei cantităţi însemnate de gaze dinspre Turcia.
     
  • În decembrie 2017, Rusia şi Serbia au semnat un acord interguvernamental privind furnizarea de gaze naturale.
     
  • În februarie 2018, Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, anunţa că, până la finele lui 2019, Ungaria va fi alimentată cu peste 6 miliarde de metri cubi dinspre graniţa de sud, cu Serbia.
     
  • Gastrans a înaintat în data de 2 februarie 2018 o solicitare Agenţiei pentru Energie a Republicii Serbiei (AERS) pentru a primi o derogare de la îndeplinirea unor obligaţii precum permiterea accesului terţilor la această conductă, aplicarea preţurilor reglementare de articolul 288 din Legea Energiei şi de la separarea operatorului de transport de furnizor.

Turkish Stream devine South Stream varianta 2.0.?

Ţările din Uniunea Europeană şi-au propus să intre cât mai repede în faza decarbonizării. Asta înseamnă că, până în 2030, vom asista la trecerea de la o economie bazată pe combustibili fosili al cărei principal pilon a fost cărbunele, la una verde, unde energia electrică produsă din resurse regenerabile va fi combustibilul viitorului. Gazul, în acest context, mai puţin poluant decât cărbunele, va asigura această tranziţie, mai ales că se aşteaptă la o creştere a cererii sale pe fondul performanţelor economice înregistrate de UE.

Între timp, Gazprom face o campanie puternică de advocacy susţinând că, şi după decarbonizare, gazul îşi poate păstra rolul pe care îl are în prezent. Motivele sunt lesne de înţeles, Uniunea Europeană este principala piaţă de export pentru gigantul rus.

După anexarea Crimeii, Comisia Europeană a căutat soluţii pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz. Preluând această retorică, Gazprom a venit cu două propuneri dar, în cazurile de faţă nu putem vorbi despre surse diversificate ci despre noi rute, pentru că furnizorul este acelaşi.

Dacă îşi va duce la bun sfârşit planurile, Rusia va prinde Uniunea Europeană ca într-o menghină cu două proiecte energetice ambiţioase. Este vorba despre Nord Stream 2, la Vest, şi Turkish Stream, la Est. Ambele au rolul de a alimenta cu gaz Europa ocolind Ucraina ca principala rută de tranzit. 

Turkish Stream a apărut din cenuşa lui South Stream, proiect oprit de Comisia Europeană în 2014 întrucât încălca o serie de articole din Directiva 2009/73/EC care reglementează circuitul fluxului de gaze pe teritoriul UE.

South Stream era proiectul rival al lui Nabucco şi ar fi urmat să transporte gaz rusesc până în Austria traversând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi Austria. Pentru Turkish Stream, miza este să aibă acces pe piaţa europeană şi pare-se că s-ar dori să urmeze acelaşi traseu.

În acest sens, Rusia şi Serbia au reluat, recent, discuţiile privind construcţia unei conducte prin care Gazpromul ar putea să ocolească Ucraina ca principală rută de tranzit pentru fluxurile de gaze exportate în Balcani şi care ar veni prin Turcia.

Această conductă ar fi ca o punte între Bulgaria şi Ungaria, iar Gastrans, denumită South Stream Serbia până la finele lui ianuarie, a anunţat organizarea unei licitaţii pentru rezervarea de capacitate a celor două interconectoare prin care se leagă de aceste două ţări, invitând firmele interesate să depună ofertele până în data de 15 aprilie. Interesant este că Gastrans, operatorul sistemului de transport pentru această conductă din ţara vecină, este deţinut de Gazprom, în proporţie de 51%, şi de Srbijagas 49%.

Şi mai interesant este că, în urmă cu o lună, Gastrans i-a cerut AERS-ului să fie exceptată de la aplicarea prevederilor articolului 36 din Directiva 2009/73/EC, deşi Serbia este membră a comunităţii energiei, ceea ce înseamnă că trebuie să se conformeze legislaţiei UE. Una dintre aceste condiţii este separarea operatorului de transport de furnizor ori, în acest caz, este unul şi acelaşi: Gazprom. Dacă vă mai amintiţi, South Stream a căzut nu numai din raţiuni geopolitice (se lucra la proiect în paralel cu anexarea Crimeei), ci şi pentru că încălca exact această prevedere din Directiva 2009/73/EC.    

În 2014, Serbia era o alternativă pentru South Stream, iar Rusia a şters, azi, de praf, această rută, venind cu o nouă strategie. Ocolindu-se reglementările europene, prin Serbia, aşadar, ar urma să ajungă pe piaţa europeană gazele ruseşti din Turkish Stream, întrucât gazoductul sârbesc ar avea rolul unei punţi între Bulgaria şi Ungaria. Structura conductei are prevăzută un punct de intrare la graniţa sârbo-bulgară în oraşul Zajecar şi patru puncte de ieşire lângă Paracin, Pancevo şi Gospodinici şi la graniţa sârbo-maghiară.

Companiile italiene Snam şi Eni sunt deja interesate să contribuie la acest proiect. Snam participă în consorţiu şi la privatizarea DESFA, operatorul grec de transport al gazelor naturale.

Securitatea energetică a Europei de Est depinde, în acest moment, de Ucraina

O Europă dependentă de gazul rusesc înseamnă o şansă în plus pentru Kremlin ca să speculeze piaţa fragmentată a blocului european. Absenţa interconectoarelor şi a altor surse de aprovizionare de gaze naturale sunt speculate la maxim de Rusia ca să izoleze anumite pieţe şi de a creşte taxele de tranzit pentru ţările din sud-est şi din Centrul Europei.

Cel mai recent exemplu este ce s-a întâmplat în Ucraina. Gazprom a anunţat la începutul acestei luni că va rezilia toate contractele de livrare de gaze semnate cu Naftogaz. Motivul? Un tribunal din Stockholm a decis că firma rusească ar trebui să le plătească omologilor ucraineni 2.5 miliarde de euro drept despăgubiri deoarece Gazprom nu şi-ar fi respectat cantitatea volumelor de gaze naturale care tranzitează Ucraina. Decizia vine ca o mănuşă pentru cei care încurajează construcţia Nord Stream 2 şi a Turkish Stream.

Anul trecut, jumătate din cantitatea de gaze exportată spre Europa de Gazprom a tranzitat Ucraina. Mai mult, conductele de tranzit ucrainene sunt folosite şi ca back-up atunci când alte gazoducte, inclusiv Nord Stream 1, intră în mentenanţă.

Astăzi, când se vorbeşte despre Nord Stream 2 şi Turkish Stream, trebuie să ştim că Centrul şi Estul Europei sunt alimentate prin două trasee importante: gazoductul Yamal, care traversează Belarus şi Polonia şi gazoductele care pornesc din Rusia şi trec prin Ucraina şi Slovacia. Aceste state, pe lângă faptul că se alimentează cu gaz rusesc, constituie şi rute de tranzit spre pieţele din Vestul Europei. Iar securitatea lor energetică este garantată, în mare, doar de acest lucru, că sunt ţări de tranzit.

Dacă Ucraina va fi ocolită de fluxul de gaze rusesc, nimic n-ar mai putea să le împiedice pe forţele pro-ruse să reaprindă conflictul îngheţat din estul ţării, ceea ce ar însemna o problemă reală de securitate şi pentru România la graniţa de nord. Ar mai însemna si că planurile Uniunii Europene de a diversifica sursele de alimentare cu gaz se vor duce pe Apa Sâmbetei iar securitatea energetică, din regiune, va fi, de fapt, la discreţia Gazpromului. Excepţie va fi România care va rămâne o insulă izolată înconjurată de ţări dependente de gazul rusesc.