Delegaţia FMI a ajuns astăzi în România. Mâine încep negocierile cu miniştrii.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea FMI, condusă de olandezul Erik de Vrijer, va sta la Bucureşti până la sfârşitul acestei luni FOTO Mediafax
Misiunea FMI, condusă de olandezul Erik de Vrijer, va sta la Bucureşti până la sfârşitul acestei luni FOTO Mediafax

Delegaţia finanţatorilor internaţionali – Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM) – a ajuns astăzi la Bucureşti, unde va sta până la sfârşitul lunii şi va purta discuţii cu reprezentanţii români despre perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară. Mâine încep negocierile cu miniştrii.

Miniştrii care au de purtat negocieri cu FMI au fost chemaţi ieri la discuţii de premierul Victor Ponta. Printre miniştrii convovaţi de premier au fost cel al Justiţiei, Finanţelor, Bugetului, Muncii, Energiei, Societăţii Informaţionale, Proiectelor de Infrastructură, Transporturilor şi Sănătăţii. De asemenea, la discuţii au participat şi şefii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), dar şi fostul ministru de Finanţe Florin Georgescu.

Principalele teme de discuţie ale Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional vizează forma proiectului de buget pentru acest an, creşterea salariului minim de la 700 la 800 lei, reducerea TVA la produsele agro-alimentare, calendarul de privatizare şi de numire a managerilor privaţi la companiile de stat, noua lege a sănătăţii. O altă problemă care trebuie rezolvată de Guvern în perioada imediat următoare, cu avizul Ministerului Justiţiei, este plata despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat însă astăzi că reducerea TVA la pâine nu va constitui o discuţie cu FMI în luna ianuarie şi că va fi o discuţie probabil când se va negocia un nou acord, în martie-aprilie.

"Sunt foarte multe calcule care trebuie finalizate, evaluări asupra impactului introducerii acestei măsuri. După ce vom termina, probabil în luna martie-aprilie, când vom discuta cu FMI, vom pune pe masa discuţiilor şi această temă", a mai spus Daniel Constantin.

Ce cerem noi

** Bugetul pe 2013. Aprobarea sau, cel puţin, obţinerea celebrului „no objections“ („fără obiecţii“) din partea FMI pentru proiectul de buget pe 2013 este considerată ca piatră de încercare pentru Guvern, la această vizită a delegaţiei. Dacă Ponta va prezenta şi finanţatorilor de la Washington cifrele pe care le-a afişat recent în „Bugetul cetăţeanului român“, atunci va spune că deficitul va fi de peste 2% din PIB. Cheltuieli bugetare de 49 de miliarde de euro, la venituri de 46 de miliarde de euro, adică deficit de 3 miliarde de euro, respectiv de 2,1% din PIB-ul estimat la 140 de miliarde de euro. Or, ţinta noastră de deficit bugetar tocmai fusese stabilită la 1,7%, maximum 1,8% din PIB în 2013. Altfel spus, ori premierul de la Bucureşti l-a minţit pe „cetăţeanul român“ cu acel buget din „Starea naţiunii“, ori îl va minţi pe Erik de Vrijer cu alte şi alte cifre.

** Creşterea salariului minim. În prezent, salariul minim pe economie este de 700 de lei – o sumă care nu mai acoperă demult strictul necesar al unui trai decent. Guvernul vrea să mărească salariul minim la 800 de lei în 2013 (bine, că nici această sumă nu acoperă cheltuielile cu strictul necesar, care se ridică la peste 850 de lei), dar pentru asta are nevoie de „dezlegare“ de la FMI.

** Un nou acord. Pentru ca România să se bucure în continuare de încrederea investitorilor, dar şi pentru mai multă siguranţă privind continuarea reformelor, Guvernul este decis să solicite încheierea unui nou acord cu FMI.

Ce vor finanţatorii

** Continuarea reformelor. Sunt nepopulare, unele sunt chiar usturătoare, dar reformele cerute de FMI trebuie continuate măcar pentru reducerea cheltuielilor inutile de bani publici, dacă nu pentru că aşa vor finanţatorii.

** Stingerea arieratelor. Veşnica întârziere a plăţii datoriilor statului către companii (numite arierate în terminologia oficială) este consemnată şi acum, deşi la fiecare misiune în România FMI a cerut ca stingerea arieratelor să fie prioritară.

** Manageri privaţi la stat. Mai exact, în companiile de energie, transporturi şi infrastructură ale statului. Din cele 12 companii de la Transporturi, prevăzute în program, doar Tarom şi CFR SA au acum manageri privaţi. Pe lista de aşteptare mai stau Compania de Autostrăzi (CNADNR), transportatorul CFR Călători, companiile care administrează aeroporturile Bucureşti şi Constanţa, ca şi porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. Din companiile energetice, doar Electrica Muntenia Nord are manager privat, dar şi acela este contestat de Fondul Proprietatea.

** Despăgubirile pentru naţionalizare. În fine, o altă problemă care trebuie rezolvată de Guvern în perioada imediat următoare, cu avizul Ministerului Justiţiei, este plata despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE în valoare de cinci miliarde de euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

În cadrul acestei misiunii, reprezentanţii finanţatorilor externi se vor mai întâlni cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. 

Confederaţiile sindicale vor avea luni o primă întâlnire cu reprezentanţii delegaţiei FMI, nivelul salariului minim în 2013 şi bugetul fiind printre subiectele ce urmează să fie discutate.

Bogdan Hossu, liderul "Cartel Alfa" a precizat că toate confederaţiile sindicale au fost invitate să participe la discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) luni, de la ora 18.00.

Bogdan Hossu a spus că, potrivit invitaţiei oficiale, sunt stabilite trei teme de discuţie, respectiv: situaţia economică (buget, gradul de ocupare şi inflaţie), salariul minim pe economie şi legislaţia muncii şi reformele întreprinderilor de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite