Daniel Constantin: Fermierii din zonele afectate de secetă ar putea primi bani de la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, spune că România va exporta cereale şi în acest an, dar nu anunţă producţia până la sfârşitul campaniei de recoltare de teama speculei  FOTO Eduard Enea
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, spune că România va exporta cereale şi în acest an, dar nu anunţă producţia până la sfârşitul campaniei de recoltare de teama speculei  FOTO Eduard Enea

Guvernul este preocupat de situaţia zonelor agricole afectate de secetă, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, afirmând că se analizează posibilitatea unor intervenţii financiare în funcţie de dimensiunile pagubelor.

„Suntem foarte preocupaţi faţă de ce se întâmplă în anumite zone cu pagubele care ar putea exista ca urmare a secetei, avem astfel de situaţii, comisiile care funcţionează pe lângă primării analizează situaţia şi, dacă va fi cazul, în zonele respective încercăm să intervenim cu o formă de sprijin în funcţie de dimensiunea pagubei“, a declarat Daniel Constantin într-o conferinţă de presă ţinută la Baia Mare, potrivit Agerpres.ro.

Oficialul a precizat că fermierii români vor realiza şi anul acesta exporturi de cereale, precizând, totodată, că nu se poate pronunţa asupra producţiei, până la finalul campaniei de recoltare.

„Cu siguranţă, România va exporta cereale în acest an, însă deocamdată e greu de estimat în acest moment nivelul producţiei. Am avut un angajament în faţa fermierilor şi voi putea da nivelul producţiei când se va încheia campania de recoltare, pentru că a mă pronunţa acum ar putea influenţa preţul cerealelor“, a spus Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii s-a aflat marţi în judeţul Maramureş la o acţiune de prezentare a PNDR 2014-2020, care vizează mai multe judeţe din ţară.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite