Cum a schimbat ţiţeiul o ţară întreagă. Astana, „Dubaiul Stepei“

În plină criză mondială, preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, a anunţat în luna noiembrie o strategie de stimulare a creşterii economice prin investiţii nouă miliarde de dolari în următorii trei ani.

Nazarbaiev spune că statul are nevoie de investiţii suplimentare pentru a contracara „noi ameninţări şi provocări“, el arătând că strategia este asemănătoare cu politica „New Deal“, dusă de fostul preşedinte american Franklin Roosevelt în perioada interbelică, potrivit Eurasianet.org. El s-a referit şi la situaţia geopolitică, după ce SUA şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni Rusiei, ca urmare a anexării Crimeei şi a sprijinului acordat de către Moscova separatiştilor din estul Ucrainei. Concomitent, şi Rusia a impus sancţiuni Occidentului, în special în domeniul alimentar. 

Problemele geopolitice au prins Kazahstanul la mijloc, după ce acest stat a anunţat că doreşte să intre în Uniunea Eurasiatică, alături de Rusia şi Belarus. Acest lucru se observă în comerţul cu Rusia, care a scăzut cu 22% în primele nouă luni din acest. Iar scăderea preţului petrolului de la 110 dolari pe baril la 65 de dolari, minimul ultimilor cinci ani, a forţat autorităţile să îşi reducă estimările pentru creşterea economică din acest an, de la 6% la 4,3%. În luna februarie, tenge – moneda naţională a Kazahstanului – a scăzut cu 19% faţă de dolar. 

„Bani pentru zile negre“

Fondurile necesare acestor investiţii provin din fondul „pentru zile negre“, cu bani obţinuţi din vânzarea petrolului. Acesta este, de altfel, „sângele“ care curge prin venele întregii ţări. Veniturile obţinute din petrol reprezintă 25% din Produsul Intern Brut (PIB) al Kazahstanului de 224 de miliarde de dolari.

Dacă întrebi pe cineva pe stradă de Kazahstan, cel mai probabil îţi va spune de cosmodromul de la Baikonur. Dar cine face acum o vizită în Kazahstan o să fie mirat să vadă în noua capitală a ţării, Astana, zgârie-nori, autostrăzi suspendate, malluri, corporatişti şi expaţi la costum. Totul este strălucitor şi nou, cu clădiri având arhitectură futuristă, piramide sau moschei strălucitoare abia răsărite din pământ. Preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, a decis în 1997 mutarea capitalei de la Almaty (Alma-Ata) într-un oraş nou. A ales atunci Akmola, redenumită ulterior Astana, un orăşel din nord. „Templul Alb“ Akmola înseamnă literalmente „Templul Alb“ şi a fost redenumit mai târziu Astana, care nu înseamnă altceva decât „Capitală“. 

Dacă stai să compari Astana cu Bucureştiul, te izbeşte imediat senzaţia de spaţiu: şoselele sunt foarte late, trotuarele la fel, nimeni nu se înghesuie. Şi asta pentru că oraşul a fost construit în stepă, iar Kazahstanul are stepă din belşug. Traficul este slăbuţ şi el din cauză că rata de motorizare este şi ea mică. Din 1997 încoace, petrodolarii Kazahstanului au fost investiţi de către Guvern în noua capitală, iar orăşelul a crescut ca Făt-Frumos din poveste, ajungând la 780.000 de locuitori în acest moment, de la 280.000 în 1999. Doar Almaty, cu aproape două milioane de locuitori o depăşeşte. Ba mai mult, se constuieşte şi acum cu frenezie şi peste tot dai de şantiere. Pentru că în Kazahstan nu există criză. 

Mallul în formă de iurtă

Khan Shatyr, citit Han Şatîr, este o altă minune arhitectonică. În fapt, imaginea sa este celebră pentru că este un mall de forma unei iurte aflate în vânt. Iurta apare ca un motiv peste tot în viaţa kazahilor, aducându-le permanent aminte de viaţa strămoşilor lor nomazi. Palatul Păcii este un alt monument memorabil, însă numele nu descrie prea bine senzaţia avută atunci când dai de o ditai piramida de sticlă. Românii care ar hoinări pe străzile oraşului ar avea în faţă şi o privelişte familiară, atunci când ar trece pe lângă o clădire similară „Casei Presei“ din Bucureşti, dar mult mai mare. Şi asta pentru că ambele copiază celebra Universitate „Mihail Lomonosov“ din Moscova. 

În altă parte a oraşului pare că un OZN imens tocmai a aterizat lângă şosea, dar nu este altceva decât clădirea circului. Reprezentativă este şi îngemănarea dintre KazMunai Gaz – compania petrolieră de stat din Kazahstan, şi Ministerul Petrolului, ambele împărţind acelaşi sediu şi demonstrând legătura strânsă între stat şi companiile sale.

Cum vor să atragă kazahii turişti

Astana pare un Dubai construit în stepă şi tot ce mai lipseşte este forfota generată de turişti. Aceştia sunt foarte puţini, doar corporatiştii se avântă pe aici. Ce-i drept, nici clima nu le este prietenă, astfel că temperaturile sunt destul de scăzute. Localnicii nu au însă o problemă cu asta, fiind obişnuiţi cu frigul, iarna temperaturile ajungând frecvent la -30, -40 de grade Celsius, iar câteodată şi -50 de grade. Kazahstanul are un plan şi în vederea atragerii de turişti, căci Astana va găzdui Expoziţia Internaţională ce va avea loc în 2017. Sunt aşteptaţi să sosească la marele eveniment peste

5 milioane de turişti, majoritatea chinezi.

Bayterek şi pasărea legendară

Simbolul Astanei este Bayterek, un turn care simbolizează copacul în care legendara pasăre Samruk şi-a depus oul. Bayterek înseamnă „copacul vieţii“ şi are o înălţime de 97 de metri, simbolizând anul 1997, când a fost decisă mutarea capitalei în acest oraş. Copacul vieţii simbolizează dezvoltarea viguroasă a Kazahstanului, iar sus, în sfera care duce cu gândul la oul mitologic, se regăseşte o amprentă a preşedintelui Nazarbaiev. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut cum kazahii fac coadă să viziteze Bayterek şi să se fotografieze lângă urma lăsată de Nazarbaiev. 

Curcubeu de religii

Kazahstanul are acum aproximativ 17 milioane de oameni pe o suprafaţă cât două treimi din Europa. Majoritatea sunt musulmani (70%), dar există un curcubeu de religii, de la creştinismul ortodox al celor de origine rusă (26%) până la budismul practicat în comunităţile de chinezi şi coreeni prezente pe teritoriul ţării. Există inclusiv evrei. Sectele, însă, nu sunt tolerate, şi nici prozelitismul, adică predicile pe stradă sau vizitele pe la uşă din partea celor care „vor să-l aducă pe Iisus în viaţa“ localnicilor. 

Din cei 17 milioane de locuitori, doar 40% ştiu kazaha, care e limbă oficială, în vreme ce rusa e limbă de stat. La oraş toţi ştiu rusa, dar în zonele rurale şi îndepărtate, locuitorii ştiu doar kazaha. Pentru a rezolva această problemă, statul a impus ca televiziunile locale să emită un anumit număr de ore pe zi în kazahă, iar această limbă este predată acum încă din şcoală, de la primele clase. 

Tradiţia spune că o fată trebuie să fie deja căsătorită până la 22 de ani, iar la 25 să aibă deja primul copil, pentru ca la 28 să aibă cel de-al doilea prunc. Femeile au şi o altă caracteristică: cu excepţia celor de origine rusă şi fizionomie europeană, „nu au vârstă“: pot să aibă 18 sau 40 de ani şi nu-ţi dai seama de asta. Ruperea de moştenirea rusă devine şi mai evidentă când aflăm că Kazahstanul

a fixat renunţarea la grafia chirilică şi trecerea la cea latină până în anul 2025. De ce? Pentru că tinde spre Occident, spre Uniunea Europeană, spre modernizare. 

Case scumpe, benzină ieftină

Viaţa este scumpă, totuşi, în Astana: aici, 400-500 de dolari reprezintă un salariu mare, un parlamentar primind 1.000 de dolari. Şi totuşi, ca să închiriezi o cameră în Astana se ajunge şi la 500 de dolari. Un întreg apartament, construit în noile cartiere rezidenţiale, ajunge la 1.200-1.500 de dolari chirie lunară. Multe dintre ansamblurile imobiliare sunt, de fapt, nelocuite, estimările neoficiale arătând că există deja în Astana destule locuinţe astfel încât să susţină un milion de locuitori. 

Faţă de cei 800.000 de locuitori existenţi în mod oficial, asta înseamnă că la fiecare cinci  apartamente, unul este nelocuit. Preţurile sunt şi ele mari, comparabile cu cele din România, cu o serie de excepţii notabile: benzina, vodca şi bomboanele. Preţul benzinei este controlat de către stat,

existând un prag maximal pe care nicio companie nu-l poate depăşi. În acest moment, benzina costă în jurul a 160 de tenge, ceea ce înseamnă un dolar şi zece cenţi. Adică în jur de 3,8 lei. 

Cu toate astea, Kazahstanul plănuieşte deja trecerea la un sistem de economie de piaţă liberă. Coniac Kazahstan şi bere Karaganda Băuturile spirtoase sunt şi ele foarte ieftine: cu echivalentul a patru euro deja găseşti vodcă sau coniac Kazahstan de cea mai bună calitate. Şi berea Karaganda este bună. Karaganda este un oraş minier din centrul ţării şi a devenit celebru după bătaia pe care a încasat-o Celtic Glasgow la fotbal, în calificările pentru Liga Campionilor anul trecut.  De altfel, chiar şi Steaua Bucureşti a desfăşurat în acest an în Kazahstan un meci de calificare în preliminariile Ligii Campionilor, eliminând FC Aktobe. 

Şi icrele roşii sau icrele negre sunt la ele acasă, dar să nu vă aşteptaţi că le luaţi cu mai puţin de 10 euro cutiuţa. În bazar, dacă te întreabă cineva de unde eşti şi spui România, automat auzi „rumânski“ şi „Dracula!“, semn că n-avem nevoie de vreun alt brand de ţară. De altfel, în Kazahstan există o comunitate de români, în special descendenţi au celor deportaţi de sovietici după anexarea Basarabiei sau după cel de-al Doilea Război Mondial.

„Peştişorii de bere“ sunt, însă, marea surpriză: folosiţi în locul cârnăciorilor de bere, aceştia sunt uscaţi şi săraţi şi, practic, îi mănânci din punguţă exact ca pe orice alt aliment. Carnea de cal Carnea de cal este şi ea la loc de cinste. În fapt, acesta este alimentul care îi ajută să treacă de iernile foarte dure. Partea bună este că nu îngraşă, toţi cei pe care i-am întâlnit fiind foarte supli. Să nu vă imaginaţi acuma că se mănâncă mârţoagele care au tras toată viaţa la căruţă. Sunt cai special crescuţi pentru carne, în herghelii. La o înmormântare, spre exemplu, cu cât tai mai mulţi cai, cu atât e mai mare respectul arătat decedatului.

Material din suplimentul „Kazahstan, reveliaţia Asiei”, realizat de „Adevărul”, cu sprijinul KMG Rompetrol