Cota de pescuit la calcan, majorată de la 43 tone în 2017, la 57 de tone pentru 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Comisiei pentru Agricultură şi Pescuit a Comisiei Europene care a avut loc în perioada 11-12 decembrie la Bruxelles, cota de pescuit la calcan, pentru România din Marea Neagră a fost majorată de la 43 tone în anul 2017 la 57 tone pentru anul 2018.

Creşterea cotelor a fost obţinută în urma discuţiilor care au avut loc în grupurile de lucru tehnice ale Comisiei Europene pe parcursul anului 2017 şi a negocierilor purtate între Comisia Europeană şi statele riverane ale Mării Negre în cadrul Reuniunii anuale a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM) desfăşurată în luna octombrie 2017 în Muntenegru. 

În cadrul reuniunii s-a stabilit cota care revine statelor membre ale Uniunii Europene la nivelul de 114 tone, României şi Bulgariei revenindu-le cote egale pentru calcan, respectiv 57 de tone. Numărul autorizaţiilor ce pot fi eliberate pentru pescuitul comercial în anul 2018 este de 48 pentru România şi 116 pentru Bulgaria. 

Pentru specia sprot, României i-au fost alocate 3.442,50 tone, iar Bulgariei 8.032,50 tone, respectiv 30% din totalul cotei pentru România şi 70% pentru Bulgaria. Aceasta a fost decizia Comisiei Europene şi se aplică de mai mulţi ani datorită faptului că flota noastră de pescuit raportează date reduse privind capturarea acestei specii.

„Ministerul Agriculturii apreciază în mod deosebit contribuţia doamnei Norica Nicolai, europarlamentar, pentru implicarea directă şi susţinerea permanentă a intereselor României în cadrul Parlamentului European şi al Comisiilor de specialitate. Ministerul îi mulţumeşte de asemenea pentru sprijinul constant pe care îl acordă României în încercarea de a determina redeschiderea negocierilor privind Regulamentul nr. 1380/2013 pentru creşterea efortului de pescuit, respectiv tonaj brut şi număr kilowati, lucru necesar pentru echilibrarea diferenţelor semnificative între România şi Bulgaria, având in vedere lungimea comparabilă a litoralului celor două ţări, România 244 km, respectiv Bulgaria 370 km”, a comunicat MADR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite