Chesnoiu: Planul Naţional Strategic va fi depus la Comisia Europeană până la finalul lunii. De ce fonduri va beneficia sectorul agriculturii în următorii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Planul Naţional Strategic (PNS) pentru perioada 2023-2027 va fi depus la Comisia Europeană (CE) până la finalul lunii februarie, undeva pe 27 februarie, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„PNS va fi depus la Comisia Europeană până la finalul lunii februarie, undeva pe 27 februarie, iar termenul din regulament de adoptare este de cel mult şase luni de la depunere. Suntem implicaţi deja în procesul de negociere cu Comisia şi de dezbatere a propunerilor noastre din plan, iar la momentul apariţiei formei finale demarăm procesul de dezvoltare a infrastructurii de software şi a ghidurilor de implementare şi a legislaţiei naţionale de implementare a PNS. Evident că noi ne vom creiona toate actele normative subsecvente în funcţie de ceea ce am trimis pentru a ne adapta pe traseu, astfel încât, în momentul în care avem adoptarea planului, să le şi implementăm", a precizat Chesnoiu, la congresul „De fermieri pentru fermieri", organizat de Asociaţia Producătorilor de Porumb din România, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul a avut în ultima lună o serie de consultări pentru creionarea Planului cu reprezentanţii diferitelor sectoare agricole, dar şi cu cei ai entităţilor publice şi private implicate în elaborarea PNS, documentul fiind urcat miercuri în dezbatere publică pe site-ul ministerului pentru o perioadă de 10 zile.

În baza acestui Plan, vor fi alocate României fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală pentru perioada 2023-2027. 

Acesta trebuia depus la CE de toate statele membre până la 31 decembrie 2021, însă nouă state, printre care şi România, nu au făcut acest lucru până la acel termen.

„PNS, la care am lucrat în ultimele două luni şi jumătate într-un ritm susţinut, după un maraton de trei săptămâni aproape de dimineaţa până seara în dezbatere cu dvs., fermierii, a îmbrăcat în cele din urmă o formă finală pe care astăzi o vom pune în consultare publică. Sunt direcţii importante pe care vrem să le dăm agriculturii româneşti şi cred că cel mai important aspect este cel al prelucrării şi procesării materiei prime din agricultură în industria alimentară. Am majorat plafonul pentru unităţile noi de procesare de la 2,5 milioane de euro la 15 milioane de euro, cu condiţia să integreze materie primă din ţară provenită de la cooperative, grupuri de producători sau asociaţii ale producătorilor agricoli. Este un prim pas pentru a începe să facem performanţă şi a putea să rămânem viabili din punct de vedere economic şi rentabili din perspectiva competitivităţii într-o piaţă europeană deschisă", a transmis ministrul Agriculturii.

Conform datelor MADR, unul din principalele aspecte ale Planului Naţional Strategic vizează legarea sprijinului pe suprafaţa de efectivul de animale. Astfel, în cazul pajiştilor permanente utilizate pe parcelele agricole situate la altitudini medii de peste 1.600 metri, menţinute în mod natural într-o stare adecvată pentru păşunat, activitatea agricolă minimă constă în păşunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha, în perioada de păşunat, cuprinsă între 01 mai şi 30 septembrie a anului de cerere, cu animalele înregistrate în BND pe care fermierul le deţine sau ale membrilor asociaţiilor.

De asemenea, plata pentru înverzire din actuala perioadă de programare va fi înlocuită de ecoscheme, acestea având rolul de a contribui la atingerea nivelului ridicat de ambiţie în materie de mediu al PAC.

„Prin PNS au fost stabilite 5 ecoscheme, dintre care 3 vizează practici prietenoase cu mediul în gospodăria tradiţională, diversificarea şi rotaţia culturilor în fermele cu suprafeţe mai mari de 5 ha, precum şi înierbarea intervalelor dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere etc. Acestea contribuie la conservarea şi sporirea biodiversităţii plantaţiilor şi a mediului înconjurător, precum şi la protecţia şi reconstrucţia habitatelor", arată MADR.

Alte direcţii în PNS vizează: sprijinirea gospodăriilor tradiţionale, cu suprafeţe de până la 10 ha teren arabil, pentru care beneficiarii se angajează să asigure cultivarea suprafeţelor cu cel puţin 10% plante proteaginoase (soia, fasole, mazăre, etc.), să asigure un efectiv mediu anual de animale din speciile: ovine, caprine, bovine, bubaline, suine, ecvidee de minimum 0,5 UVM/ha şi să realizeze o rotaţie a culturilor; sprijinirea sectorului zootehnic prin acordarea unor ecoscheme privind bunăstarea vacilor de lapte şi tineretului bovin; sprijinirea procesării şi condiţionării prin includerea formelor asociative alături de IMM-uri şi întreprinderi mari în categoria beneficiarilor eligibili, având în vedere nevoia stringentă de integrare a producţiei autohtone în unităţile din industria alimentară. Valoarea acestor proiecte poate ajunge până la 15 milioane de euro în cazul investiţiilor noi şi 3 milioane pentru modernizarea unităţilor existente, precizează ministerul.

Totodată, se mai are în vedere crearea unui instrument de gestionare a riscurilor privind despăgubirea fermierilor afectaţi de pierderi ale producţiei agricole, din pilonul 1 şi din pilonul 2; includerea unei măsuri destinată sectorului forestier, pentru achiziţionarea de echipamente/utilaje pentru lucrările specifice; includerea în schema de ajutor de stat a investiţiilor care contribuie la reducerea emisiilor de GES dar şi a proiectelor pentru utilizarea energiei din valorificarea biomasei.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru tinerii fermieri este prevăzută cerinţa ca prin implementarea proiectului să obţină o dimensiune economică de minim 8.000 SO (valoarea producţiei standard n.r.), iar sectoarele vizate sunt: zootehnic, producţia de legume, producţia de fructe. Valoarea maximă a proiectului poate fi de 70.000 euro. De asemenea, a ami fost introdusă o intervenţie alocată infrastructurii rutiere, respectiv drumuri comunale, alături de cea privind infrastructura agricolă-drumuri agricole.

MADR precizează că în vederea asigurării unui proces de consultare publică transparent, pe site-ul MADR sunt postate documentele ce au făcut obiectul dezbaterilor din cadrul reuniunii Comitetului Consultativ tematic şi care au rezultat din consultările cu actorii implicaţi în agricultură şi dezvoltare rurală. Persoanele interesate pot transmite propuneri şi sugestii până la data de 26 februarie 2022. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite